Anton. "Înainte să intre în Ierusalim, Isus cere la doi ucenici să meargă în cetate şi să aducă un măgăruş, să-l dezlege şi să-l aducă. Dacă cineva întreba trebuiau să spună că-i trebuie Domnului. Care este omul acela care să nu facă scandal când i se ia animalul? Apoi nu am înţeles bine: e vorba de un măgăruş sau de o măgăriţă cu un mânz?"
Din evanghelii reiese că situaţia descrisă este plauzibilă. Replica pe care trebuiau discipolii s-o dea celor care îi vor fi întrebat cu privire la gestul lor pare să fie o parolă: "Domnul are nevoie". Pentru evrei apelativul Domnul avea o rezonanţă specială. Era titlul dat regelui mesianic aşteptat să aducă eliberarea lui Israel. După profeţia lui Zah 9,9, el trebuia să-şi facă intrarea călare pe un măgar, animal folosit de rege şi de demnitari pentru timp de pace. Oricine s-ar fi simţit onorat să ia parte cu ceea ce avea la eveniment. Tocmai din faptul că profeţia era foarte cunoscută şi însufleţea poporul în acel timp, apare şi confuzia cu "măgarul" sau "măgăriţa şi mânzul". Când a intrat Isus în Ierusalim, toată lumea s-a gândit la acest text pe care l-au considerat împlinit. În ebraică textul era: "pe un măgar, un măgar tânăr (=un mânz)...". În vremea lui Isus, mulţi evrei nu mai înţelegeau ebraica şi foloseau textul în traducerea greacă unde se citea: "Un mânz, fiul [animalului] de povară, sau al celui de sub jug". S-a înţeles atunci că trebuie să fie măgăriţa. Un copist a introdus între cei doi un "şi" şi astfel s-a ajuns la confuzia: "o măgăriţă şi mânzul ei", lucru ce apare improbabil.
