Papii Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea au fost declaraţi sfinţi ai Bisericii Catolice, în cadrul Liturghiei prezidate de papa Francisc la 27 aprilie, în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma.

Când a fost ales papă, la 28 octombrie 1958, cardinalul Angelo Roncalli, în vârstă de 77 de ani, şi-a luat numele Ioan al XXIII-lea. Avea să conducă Biserica Catolică până în anul 1963. A fost declarat fericit la 3 septembrie 2000, în timpul pontificatului lui Ioan Paul al II-lea. Papa Francisc a adus o inovaţie pentru canonizarea lui Ioan al XXIII-lea, fără să aştepte atribuirea unui miracol realizat de acesta. Ioan al XXIII-lea a inaugurat marele Conciliu Vatican II (1962-1965), care şi-a propus să deschidă Biserica spre lume. Imaginea pe care a lăsat-o posterităţii este aceea a unui păstor apropiat de oameni, simplu şi cu simţul umorului.

Primul papă polonez, Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyla, a condus Biserica între anii 1978 şi 2005, pontificatul său fiind al treilea ca lungime, după sfântul Petru şi papa Pius al IX-lea. În zilele de 7, 8 şi 9 mai 1999, s-a aflat în România. După ce a fost beatificat la 1 mai 2011, a fost canonizat într-un timp record, la doar nouă ani după moarte.