Toamna anului 1935 a consemnat două evenimente importante în viaţa Mons. Anton Durcovici - jubileul de 25 de ani de preoţie (25 septembrie) şi numirea sa în funcţia de vicar general al Arhidiecezei de Bucureşti (2 octombrie).

Revista "Farul nou", fondată de Anton Durcovici cu un an înainte, şi-a omagiat la 6 octombrie 1935 redactorul său coordonator, scriind printre altele următoarele: "O figură prietenoasă, stimată şi iubită este părintele dr. Anton Durcovici (...) Jubileul de 25 de ani de la sfinţirea sa ca preot este o sărbătoare a dragostei creştine ce-i poartă fiii şi fiicele sale spirituale, cărora le-a fost în decursul celor 25 de ani distribuitor de haruri, împărtăşitor al dragostei către Cristos. Nimeni mai bine decât cei ce au fost călăuziţi de un preot al lui Cristos nu poate şti ce haruri şi binecuvântări îmbelşugate acordă mila Domnului prin mâinile unui uns al său. Şi părintele Anton Durcovici, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a silit a fi pe cât a putut - «totul... Tuturor»".

La rândul său, revista "Buletin parohial" a publicat în numărul din noiembrie 1935, articolul intitulat "Jubileul Monseniorului dr. Anton Durkowitsch": "Când am anunţat jubileul de 25 de ani de preoţie al rectorului Seminarului, am ştiut că sărbătorim pe un preot vrednic şi stimat. Când însă (...) şi Î.P.SS. Arhiepiscopul ne-a comunicat decizia de a numi pe cel sărbătorit vicar general al Arhidiecezei, ziua aceea a ieşit din intimitatea bucuriei personale şi a Seminarului şi a căpătat pecetea oficială cuprinzând întreaga arhidieceză".

Fotografia alăturată a fost realizată la 8 octombrie 1935, cu prilejul ceremoniei de instalare a Mons. Anton Durcovici în funcţia de vicar general, dublată de sărbătorirea jubileului său preoţesc. Sărbătoritul este îmbrăcat în hainele violete de prelat papal - la 12 aprilie 1934, papa Pius al XI-lea îi acordase titlul de "prelat domestic" - având la piept crucea de canonic al catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti, primită la 8 martie 1923, precum şi ordinul Steaua României în grad de ofiţer, primit la 8 august 1931 din partea regelui Carol al II-lea.

Mons. Anton Durcovici, din spirit de umilinţă, se afişa foarte rar în ţinuta din fotografia alăturată, iar atunci când "protocolul îl obliga să îmbrace haina violetă sau brâul roşu - cerute de poziţia sa ecleziastică - manifesta o vădită jenă", conform unei mărturii.

La 8 octombrie 1935, Anton Durcovici a fost sărbătorit în cadrul unei sfinte Liturghii solemne în catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, prezidată chiar de sărbătorit. "Pentru câte nu trebuie să mulţumească un preot după 25 de ani de preoţie. Câtă mulţumire şi mângâiere va fi simţit şi bătrâna mamă îngenuncheată în prima bancă, poate şi pentru onorurile date fiului, dar mai cu seamă pentru cucernicia lui statornică!", scria revista "Buletin parohial".

În după-amiaza aceleiaşi zile, noul vicar general a fost sărbătorit de către seminarişti în sala de festivităţi a Seminarului "Sfântul Duh", în cadrul unei academii mariane extraordinare cu participarea arhiepiscopului Cisar, a canonicilor catedralei "Sfântul Iosif" şi a unui mare număr de preoţi.

O emoţie deosebită a produs şi citirea telegramei, prin care papa Pius al XI-lea îi trimitea sărbătoritului binecuvântarea specială apostolică. "Această binecuvântare - se menţiona în telegramă - să fie chezăşie pentru un nou şir de haruri dumnezeieşti în slujba de vicar general, pe care, ÎPS arhiepiscop vrea să o încredinţeze grijii pricepute a dv. (...)".

Mons. Anton Durcovici va proba în următorii 12 ani calităţile unui colaborator special al arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar, în împrejurările şi vremurile dificile ale epocii, dovedindu-se a fi un preot demn, prin ştiinţă, virtute şi calităţi sufleteşti, şi un adevărat "om al Bisericii", un "om complet".