Opt seminarişti au plecat în luna noiembrie 2013, în Kenya, Coasta de Fildeş şi Ecuador pentru a-i ajuta pe preoţii misionari. La întoarcerea lor acasă, ne-am gândit să le adresăm câteva întrebări.

- Cu ce scop aţi plecat în misiune şi cum aţi depăşit momentele de început?

Toţi seminariştii care au făcut experienţa misionară în prealabil mi-au povestit ce voi găsi şi ce trebuie să fac. Când am ajuns, am constatat acelaşi lucru, dar cu o intensitate mai mare. Deşi greu la început, am depăşit momentul văzând dorinţa oamenilor din Ecuador de a se implica, lucru care m-a inspirat, mi-a dat curaj şi forţă. (Claudiu Neculăeşi)

Am plecat în misiune pentru a da mărturie. Acolo am descoperit că este necesar mai întâi să cunoşti oamenii, cultura, tradiţiile, înainte de a stabili vreun obiectiv. După ce am început să cunosc aceste lucruri, mi-am dat seama că, deşi am plecat pentru a îmbogăţi spiritual pe alţii, m-am îmbogăţit eu mai mult. (Damian Budău)

- Ce ştiaţi despre activitatea misionară şi ce aţi întâlnit concret?

Cu toate că ştiam multe despre Maikona înainte de a pleca, toată viziunea mea s-a schimbat în momentul în care am ajuns acolo. Nici o imagine şi nici o povestire nu se compară cu realitatea. A fost o adevărată bucurie să fiu alături de oamenii de acolo, să-i cunosc şi să le învăţ tradiţiile, mai ales ce înseamnă a fi activi la sfânta Liturghie. (Valeriu Balan)

- Ce v-a impresionat în realitatea locală a misiunii în care aţi lucrat?

Ceea ce am întâlnit a depăşit orice aşteptare. Nu am ratat nici o ocazie de a fi alături de oameni şi de a vorbi cu ei. La sfânta Liturghie, la vizitele în casele lor, la plimbările prin sate, am rămas plăcut surprins de modul lor de manifestare, de bucuria, răbdarea şi căldura cu care ne primeau. Dacă în Europa credinţa este interiorizată, în Coasta de Fildeş credinţa este exteriorizată; cântecele de bucurie nu pot fi lipsite de gesturi, bătăi din palme şi dans, chiar la sfânta Liturghie. (Cosmin Cimpoeşu)

- Ne puteţi povesti o experienţă deosebită petrecută în misiune?

Mi-a rămas întipărită în minte întâlnirea cu un localnic în vârstă şi foarte slab. Acesta trăia doar din ceea ce primea la cantina săracilor. Parcurgea zilnic un drum de o oră, sprijinit de un băţ, pentru a participa la sfânta Liturghie. Era prezent în prima bancă, plin de entuziasm şi zâmbitor. Întrebându-l ce vârstă are, mi-a răspuns că are 92 de ani şi că, de când a primit Botezul la 63 de ani, nu a lipsit niciodată de la sfânta Liturghie. (Eugen Andrei)

- Cu ce gânduri v-aţi întors din această misiune?

Când citesc secţiunea "Motivaţiile pentru impuls misionar reînnoit" din exortaţia apostolică Evangelii gaudium mă gândesc la tot ceea ce am întâlnit şi am trăit în Kenya. Am descoperit mai mult latura universală a Bisericii, văzând o altă realitate pastoral-socială, cu alte necesităţi, şi mă gândesc că într-o zi mă voi întoarce ca preot misionar. (Liviu Matieş)

- Ce credeţi că ar aştepta Dumnezeu şi Biserica de la voi după această experienţă?

Cred că Dumnezeu şi Biserica aşteaptă să îmi continui drumul preoţiei şi să-l mărturisesc pe Cristos, pentru că oamenii aşteaptă de la preot să fie o persoană care l-a întâlnit pe Isus şi dă mărturie despre el. (Flavian Bejan)

- Un gând adresat copiilor, tinerilor şi adulţilor din dieceza noastră!

Dragi copii, fiţi recunoscători pentru tot ce aveţi; dragi tineri, urmaţi-l pe Isus cu încredere şi nu uitaţi că tinereţea este timpul cel mai propice pentru misiune; dragi adulţi, vă mulţumim pentru susţinerea spirituală şi materială a misiunilor. (Valeriu Acatrinei)