Ziua de 17 mai 2014 va rămâne înscrisă în inima noastră fără încetare şi gândul nostru ne va purta mereu spre păstorul nostru, care continuă să ne ofere o vie şi puternică lecţie: o lecţie de credinţă, de slujire şi de iubire.

Cercetările asupra vieţii şi mărturiei sale au început încă din clipa când s-a aflat de moartea sa şi ne-au oferit prilejul de a descoperi imaginea unui vrednic slujitor al lui Dumnezeu, care nu a încetat, nici în clipele cele mai grele, să ne arate sufletul său mare şi exemplul său de credinţă.

La toate mărturiile date de cei care i-au fost alături şi care l-au avut de părinte spiritual, de profesor, de vicar general şi apoi de episcop de Iaşi, arhivele ne-au făcut să descoperim plenar curajul şi strădaniile sale pentru a apăra drepturile lui Dumnezeu, ale Bisericii şi ale oamenilor, prezentând cu toată priceperea idealurile şi misiunea creştinilor în apărarea şi răspândirea valorilor spirituale ce trebuie să stea la baza vieţii umane şi creştine.

Scrierile lui, care ne-au rămas ca o mărturie a gândirii sale şi a datoriei de a-i lumina pe oameni, sunt pentru noi pagini importante şi norme de viaţă pentru o trăire plină de demnitate şi responsabilitate.

Ne-am bucurat să descoperim, în arhivele ce privesc anchetele şi urmărirea din partea securităţii, convingerile sale, atitudinea sa hotărâtă şi curajul de a apăra doctrina creştină, calităţi ce vin să completeze şi să desăvârşească imaginea sa de mare păstor şi învăţător şi profilul său de verticalitate şi de martor al valorilor, profund umane şi spirituale. Episcopul Anton, cu o înţelepciune şi o luciditate exemplară a ştiut să-şi prezinte crezul său, demonstrând în tot ce a declarat profundele sale convingeri religioase şi cetăţeneşti şi declarând cu mult curaj adevărul, împotrivindu-se noilor principii anticreştine şi antisociale ce voiau să fie impuse împotriva învăţăturii evanghelice şi a tradiţiilor moştenite.

Declaraţiile lui concretizate în cuvintele "Nu sunt de acord", faţă de noile reglementări şi schimbări, care îl înlăturau pe Dumnezeu din viaţa omului şi a societăţii, l-au făcut să fie considerat un adevărat obstacol împotriva planurilor diabolice ale comunismului ateu ce trebuia eliminat, cu orice preţ, convingeri care, mai târziu, l-au făcut să fie recunoscut ca un adevărat martor curajos şi abil al adevărului şi al dreptăţii. Binele şi adevărul, mai devreme sau mai târziu, ies la suprafaţă şi înving întunericul, care pentru moment par că au învins. Lumina adevărată împrăştie întunericul şi iese biruitoare.

Practic, cei care l-au anchetat şi au notat tot ceea ce episcopul a declarat, i-au creionat un adevărat caracter de păstor curajos, care îşi iubea poporul încredinţat şi pe toţi cei care au avut prilejul să-l vadă şi să-l asculte.

Nu ştim unde l-au aruncat cei care doreau să-i astupe vocea puternică pentru adevăr, dreptate şi demnitate, nu-i cunoaştem mormântul, dar îi moştenim scrisul, convingerile şi iubirea jertfelnică şi-l vedem mereu cu ochii sufletului nostru, ca pe mielul cel blând din stema sa, care, l-a făcut să se asemene cu Cristos, mielul lui Dumnezeu, care, jertfindu-se, a făcut ca lumea să fie izbăvită de păcat şi adăpată cu sângele său nevinovat, ce continuă să irige pământul şi să producă rod bogat în istoria noastră.

Suntem convinşi că episcopul cel nevinovat, care a fost jertfit, a ieşit biruitor din moarte, iar sângele lui continuă să alimenteze viaţa spirituală şi trăirea creştină.

La 17 mai am trăit bucuria unei strălucitoare recunoaşteri din partea Sfântului Părinte Francisc că episcopul nostru, mort pentru credinţă, este cu adevărat fericit, vrednic de a fi cinstit; a intrat în istorie şi s-a înscris în rândul marilor eroi, pe umerii cărora s-a consolidat adevărul, iubirea şi viitorul demn pentru poporul nostru.

Am făcut sărbătoare şi l-am preamărit pe Dumnezeu şi cinstit pe acest erou.

Ne-am bucurat că oameni de toate convingerile şi condiţiile sociale, creştini catolici şi fraţi ortodocşi, autorităţi centrale şi locale, au ţinut să onoreze cu întreaga comunitate catolică din Moldova şi au adus un prinos de preţuire unui mare om, unui păstor curajos şi unui erou al poporului nostru, admirând marea lui jertfă şi marea lui lecţie de credinţă şi de demnitate.

Nu vom uita această zi pe care am înscris-o în istoria comunităţii noastre şi nu vom uita nicicând profilul său spiritual şi moral.

Deschizând şi inaugurând în preajma acestui mare eveniment un memorial în catedrala noastră Sfânta Maria, Regină, avem acum o continuă catedră de istorie şi credinţă, de jertfă şi iubire.

Relicvele cele mai scumpe nu sunt din trupul său jertfit în închisoarea din Sighetu Marmaţiei, ci sunt cuvintele lui, testamentul său şi crezul care l-a animat în toată viaţa şi misiunea sa.

Ele constituie o lecţie ce nu trebuie nicicând uitată.

În Scrisoarea către Evrei avem o chemare şi un îndemn: "Amintiţi-vă de conducătorii voştri, care v-au învăţat cuvântul lui Dumnezeu, şi meditând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor" (13,7).

Episcopul Anton Durcovici ne va aminti în fiecare joi din săptămână şi în fiecare zi de 17 din lună, ca şi în fiecare zi de 10 decembrie din an, că el însuşi rămâne ca o lecţie vie pentru trăirea creştină şi umană, ca un testament provocator şi mobilizator pentru drumul vieţii noastre.

Le suntem recunoscători tuturor acelora care au făcut să strălucească pe cerul Bisericii noastre o nouă lumină şi adevărată stea călăuzitoare, ca şi celor ce vor continua să ne arate şi să ne îmbucure cu bogăţia lecţiei sale, un far luminos pentru o viaţă demnă şi frumoasă.

Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul! (Ps 143,15)

Iaşi, 17 iunie 2014

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi