În drumul nostru de aprofundare a fericirilor proclamate de Cristos am ajuns la: "Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor [afla] milostivire!" (Mt 5,7). Această a cincea fericire a fost aleasă de papa Francisc ca temă pentru Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia din anul 2016. Este cunoscută remarcabila contribuţie pe care sfânta Faustina Kowalska a adus-o în contemplarea milostivirii divine şi răspândirea acestei devoţiuni de către sfântul Ioan Paul al II-lea. Tocmai de aceea organizatorii Zilei Mondiale a Tineretului 2016 au definit Polonia ca fiind "campus misericordiae".

În Sfânta Scriptură cuvântul milostivire are două semnificaţii. Primul înţeles se referă la atitudinea celui mai puternic faţă de cel mai slab şi se exprimă, de obicei, prin iertarea infidelităţii şi a vinovăţiei. Aceasta este atitudinea permanentă a lui Dumnezeu faţă de poporul ales. Dumnezeu iartă rătăcirile poporului său pentru că "este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr" (Ex 34,6). Psalmul 136 repetă acest adevăr ca o litanie explicând în lumina milostivirii lui Dumnezeu toate evenimentele din istoria poporului ales. Al doilea înţeles indică atitudinea faţă de cel nevoiaş şi suferind şi se exprimă prin faptele de milostivire. În viaţa lui Cristos strălucesc ambele forme ale milostivirii.

Este surprinzător faptul că Dumnezeu se bucură atunci când îşi manifestă milostivirea. Acesta este semnul că milostivirea sa nu este un fel de compătimire înjositoare. În cartea profetului Ezechiel Dumnezeu spune: "Nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci să se întoarcă cel rău de la calea lui şi să trăiască" (Ez 33,11). Parabola oiţei pierdute se încheie astfel: "Va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire" (Lc 15,7). Femeia care a găsit moneda pierdută exclamă: "Bucuraţi-vă împreună cu mine" (Lc 15,9). În parabola tatălui milostiv bucuria se transformă în sărbătoare, în banchet: "Trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă" (Lc 15,32). Papa Francisc ne reaminteşte că "Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne ierte; noi obosim să cerem milostivirea sa".

Sfântul Toma de Aquino spunea: "Milostivirea este în ea însăşi cea mai mare dintre toate virtuţile, de fapt îi revine ei să dăruiască celorlalţi şi, ceea ce contează mai mult, să suplinească lipsurile altora". Prima milostivire trebuie să o avem faţă de noi, nu pentru a ne aproba defectele şi vinovăţiile, ci pentru a ne accepta limitele. Nu putem să oferim altora ceea ce nu am obţinut pentru noi înşine! Apoi Isus ne spune foarte clar: "Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!" (Lc 6,36). A avea milostivire în mod concret faţă de alţii înseamnă a simţi suferinţa celuilalt ca fiind propria suferinţă. Nu este suficient să ne întristăm de durerea celui de lângă noi, ci să încercăm să îl scoatem din starea respectivă. Adevărata milostivire depăşeşte graniţa sentimentelor bune şi se dezvoltă în voinţa continuă de a exercita caritatea şi dreptatea prin practicarea faptelor de milostenie sufletească şi trupească. Aceasta este o milostivire a inimii şi a mâinilor.

Aşadar, trebuie să fim milostivi pentru că Dumnezeu este milostiv. Iar milostivirea sa ne face să trăim cu adevărat: "Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos" (Ef 2,4-5).