Între anii 2005 şi 2012, potrivit Anuarului pontifical 2013, numărul credincioşilor catolici în lume a crescut de la 1.115 la 1.229 milioane (+10,2%), reprezentând 17,5% din cele 7,02 miliarde de locuitori ai planetei.
În acelaşi interval, numărul episcopilor în lume a trecut de la 4.841 la 5.133 (+6%).
În anul 2012, preoţii în lume erau 414.313 (+2% faţă de 2005), dintre care 279.561 membri ai clerului diecezan şi 134.752 din clerul călugăresc. Creşterea cea mai mare s-a înregistrat în Africa (24%) şi în Asia (20%), după care urmează America (1,6%) şi Oceania (0,2%); în schimb a scăzut numărul preoţilor europeni (6%). În afară de Asia şi Africa în celelalte continente clerul călugăresc a scăzut pretutindeni.
Diaconii permanenţi constituie grupul lucrătorilor pastorali în evoluţie mai puternică în decursul timpului: de la 33.391 în 2005 au ajuns la 42.000 în 2012, cu o variaţie de peste 26,1%.
Călugării cu voturi care nu sunt preoţi au înregistrat în perioada examinată o uşoară creştere numerică. În lume ei erau 54.708 în 2005 şi au ajuns la 55.314 în 2012. În scădere clară în Europa (10,2%), în Oceania (7%) şi în America (3,1%), numărul de călugări care nu sunt preoţi a crescut în Asia (27,5%) şi în Africa (8,8%). În anul 2012, numărul de călugări care nu sunt preoţi în aceste două continente a ajuns să depăşească procentul prezent în America. Europa continuă să menţină cota cea mai ridicată (31,8%), dar în scădere clară.
Călugăriţele cu voturi au reprezentat în 2012, în ansamblu, un grup de 702.529 unităţi, 38% prezente în Europa, urmată de America - 186.000 de consacrate - şi de Asia care ajunge la aproape 170.000. Faţă de 2005, grupul suferă la nivel mondial o flexiune de 7,6%. Scăderea a avut loc în trei continente (Europa, America şi Oceania), cu variaţii chiar însemnate (în jur de 15%). În schimb, în Africa şi în Asia creşterea a fost în mod categoric puternică, 16,7% pentru primul şi 10,5% pentru al doilea. Numărul călugăriţelor cu voturi din Africa şi din Asia raportat la totalul mondial trece de la 27,9% la 33,9%, în defavoarea Europei şi Americii a căror incidenţă în ansamblu se reduce de la 70,8% la 64,9%.
Numărul de seminarişti a crescut cu 4,9%, trecând de la 114.439 în 2005 la 120.051 în anul 2012.
(După L'Osservatore romano, 28 mai)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu