Din spusele lui Petre Ţuţea desprindem următoarele: "Un mister care se leagă şi se dezleagă devine o problemă şi nu mai e mister. Misterele sunt supranaturale şi sunt singurele mijloace de ieşire din înlănţuirea cosmică, din limitele comunităţii şi din mărginirea personală". Continuând ideea, putem constata că acceptarea misterului presupune credinţă dinamică şi un drum de urmat. De mister nu poţi dispune şi nu-l poţi acapara. Dimpotrivă, poţi fi învăluit de mister şi chiar călăuzit. De unde atunci teama de mister sau respingerea a ceea ce nu poţi cuprinde şi nici manipula? De fapt, printr-o astfel de atitudine, sunt vizate adevăratele mistere (cele supranaturale), în timp ce falsele mistere sunt preluate şi folosite în raport cu numărul de necunoscute. Ceea ce are doar aparenţă de mister, mai degrabă sau mai târziu poate fi spulberat.
Adevăratele mistere nu au nimic de-a face cu refugierea în enigme. Ele vin spre om şi nu fug de el. Misterele religiei creştine îşi au originea în Dumnezeu şi sunt îndreptate spre om prin revelaţie, iar nucleul revelaţiei este constituit din iubire. Tocmai de aceea, teama nu-şi are rostul, iar riturile prin care misterul este împământenit nu strivesc în virtutea vreunei doze de obscuritate, ci luminează prin ceea ce se comunică. Iar scopul este comuniunea.
