Cu aceste cuvinte scurte, dar convingătoare, ca hotărâre de luat pentru o nouă zi, încheia veneratul nostru rector şi profesor, Monseniorul Anton Durcovici, sfertul de oră de meditaţie, înainte de sfânta Liturghie. Temele meditaţiilor priveau, desigur, formarea noastră seminarială, în perspectiva sfintei Preoţii.
Mai buni decât ieri! Voia să fie o propunere de corectare, de propăşire în ansamblul vieţii de elev, cât priveşte silinţa la studiu, respectarea disciplinei şi preocuparea pentru rugăciune. Garanţia succesului era asigurată de trăirea în prezenţa lui Dumnezeu, raportarea întregii zile la Dumnezeu: lucrez, mă comport corect, mă rog cu atenţie pentru că astfel împlinesc voinţa lui Dumnezeu care m-a creat, mă susţine şi mă vrea al lui. Modelul prin excelenţă care ni se recomanda era Isus în căminul de la Nazaret, care "creştea în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Lc 2,52).
Monseniorul Durcovici ne încuraja mereu, atât în comun, în clasă, în capelă, în recreaţie, excursie, dar şi în convorbirile particulare. Impunea prin statura sa demnă, prin privirea pătrunzătoare care scruta sufletul, prin cuvântul clar şi cuprinzător, prin sfinţenia care îi lumina chipul. Abaterile unora de la calea cea bună îl întristau, determinându-l să-şi intensifice rugăciunile şi jertfele pentru îndreptarea celor vinovaţi. Când îl vedeam în capelă, singur, cufundat în rugăciune prelungită, ştiam că se roagă, în faţa lui Isus, marele preot, pentru propăşirea seminariştilor.
În calitatea sa de episcop de Iaşi, în cele 14 luni de păstorire, în condiţii deosebit de grele, a cutreierat parohiile pentru a-i întări pe enoriaşi în viaţa de credinţă, după exemplul sfintei familii de la Nazaret. Putem fi siguri că îndemnurile sale şi speranţa de mai bine, însoţite de rugăciunile şi jertfele sale, inclusiv jertfa supremă a martiriului, au călăuzit şi vor călăuzi mereu pe preoţi, seminarişti, călugări şi enoriaşi în perspectiva de a fi mai buni, din ce în ce mai buni!
