Într-un articol de referinţă publicat în nr. 9/2008 al revistei "Buletin istoric", părintele prof. dr. Wilhelm Dancă a argumentat pentru prima dată existenţa unui testament spiritual, în afara celui juridic redactat de ep. Anton Durcovici la 20 septembrie 1945. Acest testament spiritual, scrie autorul citat, poate fi evidenţiat în declaraţia dată de episcop în arestul "Uranus" al Securităţii din Bucureşti, la 26 aprilie 1950, declaraţie de mare valoare spirituală, însă neluată în seamă de anchetatori.
Cu ajutorul metodei istorico-critice şi a hermeneuticii textelor episcopului Anton Durcovici redactate sub ameninţare, părintele Dancă a concluzionat că declaraţia episcopului din ziua de 26 aprilie 1950 "are învăţătura unui testament spiritual", aceasta conţinând adevăruri dogmatice şi morale, precum şi îndemnuri pastorale. În pofida faptului că textul în cauză a fost redactat în condiţii de intimidare, şantaj şi agresiune fizică, se remarcă "tonul ferm, curajos al declaraţiilor şi sentimentul de rămas bun şi încurajare".
Se cuvine menţionat faptul că toate declaraţiile date de episcopul Anton Durcovici în arestul Securităţii reprezintă "răspunsuri punctuale şi fără ocolişuri" la întrebările anchetatorilor săi, episcopul "asumându-şi în mod clar cuvintele şi faptele prin care s-a opus regimului comunist".
În cuprinsul declaraţiei din 26 aprilie 1950, episcopul Durcovici reiterează principalele valori creştine pe care le îndrăgise în timpul vieţii sale, ca preot şi episcop, le meditase îndelung şi le predicase în timpul vizitelor pastorale în Moldova şi Oltenia. Textul declaraţiei conţine, prin urmare, rezumatul predicilor şi îndemnurilor adresate de episcop preoţilor şi credincioşilor, în special tinerilor care primeau cu acel prilej sacramentul sfântului Mir.
"În declaraţia având calităţile unui testament spiritual - scrie autorul menţionat - accentul este pus pe îndemnurile adresate familiilor, părinţilor şi copiilor, cu referire la importanţa sfintei Liturghii în viaţa creştină şi la rolul esenţial al preoţilor în sfinţirea şi mântuirea lumii. Deoarece atenţia se concentrează pe trei categorii de preocupări pastorale, adică maturizarea în credinţă a creştinilor laici, formarea tineretului în spiritul educaţiei catolice şi sfinţirea preoţilor prin studiu şi rugăciune, este uşor să găsim o punte de legătură cu activităţile lui anterioare ca profesor şi vicar general şi să vedem în aceste referinţe drept ultimele mesaje pe care ar fi voit să le transmită poporului credincios".
Fotografia alăturată a fost realizată la 18 iunie 1949, la încheierea sfintei Liturghii prezidate de episcopul Anton Durcovici în biserica din Piteşti. Alături de episcop apar preoţii Edmond Barciovschi şi Emil Kendelbacher, precum şi câţiva credincioşi. La predică, episcopul Anton Durcovici a vorbit despre sfinţii Petru şi Paul, cei doi apostoli chemaţi şi călăuziţi de Dumnezeu "din stare de păcat la înălţată sfinţenie". Totodată, episcopul i-a îndemnat pe credincioşi să aibă "nestrămutată încredere în milostivirea fără margini a lui Dumnezeu".
Părintele Edmond Barciovschi şi părintele Emil Kendelbacher au fost feriţi de persecuţiile regimului comunist, în timp ce episcopul Anton Durcovici a suferit rigorile închisorilor Securităţii, murind de foame la 10 decembrie 1951 în Penitenciarul din Sighetu Marmaţiei.
