Vizită în Ţara Sfântă
Papa Francisc va face o vizită istorică în Ţara Sfântă în perioada 24-26 mai. Programul va include pelerinaje la Amman, Betleem şi Ierusalim. "Vom celebra o întâlnire ecumenică împreună cu toţi reprezentanţii Bisericilor creştine din Ierusalim, precum şi cu patriarhul Bartholomeu de Constantinopol", a declarat papa la 4 ianuarie. Întâlnirea se va desfăşura la biserica "Sfântul Mormânt" din Ierusalim, care adăposteşte mormântul lui Isus Cristos. Suveranul pontif a făcut acest anunţ la exact 50 de ani de la începutul vizitei istorice a papei Paul al VI-lea în Ţara Sfântă, prima a unui papă în ţara lui Isus. În a doua zi a vizitei sale (5 ianuarie 1964), papa Paul al VI-lea s-a întâlnit cu patriarhul Athenagoras la Ierusalim.

Comunicaţiile sociale
A fost prezentat la 23 ianuarie, la Roma, Mesajul papei Francisc pentru cea de-a 48-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, care anul acesta se marchează în Biserica Catolică duminică, 1 iunie, şi are ca temă: "Comunicarea în serviciul unei autentici culturi a întâlnirii". În text se subliniază că mass-media ne poate ajuta să ne simţim tot mai aproape unii de alţii, să ne facă să experimentăm un reînnoit sentiment de unitate al familiei umane. La 24 ianuarie, Biserica Catolică îl comemorează pe sfântului Francisc de Salles, patronul jurnaliştilor.

Odihna duminicală
La sediul Parlamentului European din Bruxelles, Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană (Comece) a organizat la 21 ianuarie conferinţa: "Duminica, zi de odihnă şi munca demnă în Uniunea Europeană". Evenimentul face parte dintr-o serie de iniţiative promovate de episcopii europeni în favoarea odihnei duminicale, ca zi dedicată Domnului şi familiei, acţiune sprijinită şi de Alianţa Europeană pentru Duminică (European Sunday Alliance). În cadrul conferinţei de la Bruxelles au fost trei sesiuni: "Munca demnă şi duminici nelucrătoare în timpuri de criză", "Echilibru între muncă şi viaţa privată şi familie - înspre o viaţă sănătoasă şi fericită" şi "Modul în care duminica nelucrătoare creşte participarea civică şi implicarea în voluntariat".

Marş pentru viaţă
"Mă unesc în rugăciune cu Marşul pentru Viaţă de la Washington. Dumnezeu să ne ajute să respectăm toate formele de viaţă, mai ales cele mai vulnerabile", a scris papa Francisc la 22 ianuarie, cu ocazia celei de-a 41-a ediţii a Marşului pentru Viaţă de la Washington. Prima manifestaţie provita din Washington a fost o reacţie împotriva sentinţei Curţii Supreme din SUA din 1973 prin care a fost permis avortul voluntar. La ediţia din 2014, din cauza temperaturilor scăzute, marşul a fost scurtat, însă la evenimentele organizate de Arhidieceza de Washington în spaţii special amenajate au luat parte mai mult de 30.000 de tineri.

Logodnicii şi papa
Papa Francisc va avea o întâlnire cu tinerii care s-au logodit, pentru a sărbători împreună "bucuria unui da pentru totdeauna". Iniţiativa a fost lansată de Consiliul Pontifical pentru Familii. Întâlnirea cu Sfântul Părinte se va desfăşura în aula "Paul al VI-lea" din Vatican, în ziua de 14 februarie, sărbătoarea Sfântului Valentin, ocrotitorul celor îndrăgostiţi. Au fost invitaţi logodnicii care au frecventat de curând sau urmează în prezent parcursul de pregătire catehetică în vederea căsătoriei.

Omul anului 2013
Papa Francisc a fost desemnat "Omul anului 2013 la Radio România Internaţional". Desemnarea s-a efectuat în urma tradiţionalei anchete de opinie, lansată printre ascultătorii şi utilizatorii săi de Internet din lume de Radio România Internaţional. Potrivit unui ascultător din Ucraina, citat în comunicatul de presă al RRI, papa Francisc "demonstrează modestie umană, toleranţă şi comportament democratic. (...) Comportamentul papei oferă un bun exemplu pentru cel puţin un miliard de credincioşi, dar şi pentru toţi creştinii (şi nu numai)".

An al vieţii consacrate
Anul 2015 în Biserica Catolică va fi dedicat vieţii consacrate, a anunţat papa Francisc la finalul celei de-a 82-a Adunări Generale a Uniunii Superiorilor Generali, cu participarea a 120 de superiori generali, desfăşurată la Roma între 27 şi 29 noiembrie 2013. Motivul l-a explicat tot Sfântul Părinte: "Viaţa consacrată este profeţie", "sunt bărbaţi şi femei care pot trezi lumea".

Pregătiri ZMT 2016
"Cracovia şi Polonia să se bucure pentru că vor deveni din nou un oraş şi o ţară a tinerilor", a spus card. Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia, pe site-ul oficial krakow2016.com al Zilei Mondiale a Tinerilor care se va desfăşura între 25 iulie şi 1 august 2016 la Cracovia. În Piaţa "Sfântul Petru" din Roma, la 13 aprilie, în Duminica Floriilor, un grup de 100 de tineri polonezi vor primi crucea ZMT, împreună cu icoana "Salus Populi Romani". Simbolurile întâlnirii mondiale a tinerilor catolici îşi vor începe pelerinajul în Polonia, rămânând pentru aproximativ 20 de zile în fiecare dintre cele 44 de dieceze, începând cu oraşul Poznan. Card. Stanislaw Dziwisz l-a invitat la ZMT 2016 şi pe patriarhul ortodox rus Kiril I.

Hirotoniri
- Prin impunerea mâinilor ep. Pietro Maria Fragnelli, în bazilica "Adormirea Maicii Domnului" din Alcamo (Sicilia, Italia), la 11 ianuarie, a fost hirotonit preot, printre alţii, şi Sergiu Cătălin Farcaş pentru Provincia "Sfântul Iosif" din România. La Liturghie, a participat şi pr. Daniel Romila, secretar provincial. Pr. Sergiu Cătălin Farcaş s-a născut la 10 ianuarie 1986, la Târgu Frumos. A făcut profesiunea solemnă la 10 septembrie 2011. Are licenţă în teologie şi va activa ca vicar la Alcamo.
- În catedrala "San Lorenzo" din Grosseto (Italia), sâmbătă, 11 ianuarie, Marius Balint din Parohia "Sfânta Ana" din Lespezi (Bacău) a fost consacrat diacon, alături de alţi doi colegi, prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a PS Rodolfo Cetoloni, episcop de Grosseto. Marius Balint s-a născut la 30 septembrie 1985 la Buhuşi. Între anii 2001 şi 2005 a studiat la Seminarul Capucin "Fericitul Ieremia" din Oneşti. După o experienţă monahală, între 2005 şi 2009, în Mănăstirea "Santa Croce in Gerusalemme" din Roma, a studiat la Seminarul Episcopal din Grosseto şi la Seminarul Regional "Pius al XII-lea" din Siena, până în anul 2013.

Spiritualitate focolară
Pr. Pavel Chelaru, paroh la Roman "Sfânta Tereza", şi pr. Iosif Dămătăr, paroh de Valea Mare, au participat la întâlnirea mondială de formare spirituală a membrilor şi voluntarilor din asociaţia mariană "Opera Mariei" - Mişcarea Focolarelor. La această întâlnire desfăşurată între 13 şi 17 ianuarie la Centrul "Mariapoli" din Castelgandolfo, în apropiere de Roma, din România au luat parte 14 preoţi greco-catolici şi romano-catolici.

Calendare şi agende
Catholica.ro, în parteneriat cu Editurile "Presa Bună" şi "Viaţa Creştină", oferă agendele şi calendarele liturgice pentru telefoanele şi tabletele cu Android. Aplicaţiile tip calendar permit celor ce şi le instalează să aibă mereu la îndemână ceea ce popular este numit "calendarul de perete". Aplicaţiile agendă oferă în plus faţă de calendar lecturile liturgice ale zilei. Pentru cei care nu folosesc telefoane sau tablete cu sisteme Android, o soluţie online este să viziteze adresa Mobile.Catholica.ro. Aplicaţiile pentru Android se găsesc în Google Play căutând "Calendar romano-catolic", "Agenda romano-catolică", şi similar pentru aplicaţiile greco-catolice.