"Viaţa este scurtă şi, când o simţi pe a ta firavă din cale-afară, ai dreptul, poate, de a spune fără prea mare întârziere ceea ce ţi s-a părut a desluşi din adevăr". Aceste cuvinte ale lui Alfred Loisy sunt o provocare. Dar câţi se lasă provocaţi citindu-le? Căci mulţi fug de adevăr şi se refugiază în minciună "Ştiu că minte, dar cel puţin minte frumos...". De câte ori nu am auzit această justificare? Cântecul de sirenă al câte unui mincinos dovedit este preferat adevărului crud spus în faţă. Ajungi astfel să constaţi că ar fi preferabilă uneori fuga, fie şi din calea adevărului, decât ura viscerală a celor care sunt susţinători înfocaţi ai minciunii. Se cred îndreptăţiţi să lupte pentru o cauză la care au aderat orbeşte, deşi Isus a spus: "Adevărul vă va face liberi". Cel mai grav însă este faptul că vor să-ţi interzică să le spui adevărul în faţă.
Iată până unde s-a ajuns! De-abia ţi-a ieşit adevărul din gură, că îţi şi este îndesat înapoi cu duşmănie şi rişti să mori cu adevărul nerostit şi cu dreptatea strivită între ziduri de convingere. Se spune că adevărata convertire - cea izbăvitoare - începe când simţi că-ţi fuge pământul de sub picioare. Dar oare nu tocmai adevărul are acest rol în cazul celor care s-au complăcut în minciună?
