Anton Durcovici (1888-1951), episcop romano-catolic mort în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, al cărui martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de papa Francisc la 31 octombrie 2013, va fi beatificat sâmbătă, 17 mai, ora 11.00, la Iaşi, în cadrul unei sfinte Liturghii solemne oficiată de cardinalul Angelo Amato pe stadionul municipal "Emil Alexandrescu".
PS Petru Gherghel a primit de la Vatican (joi, 9 ianuarie) avizul din 23 decembrie 2013 prin care Sfântul Scaun a aprobat data proclamării episcopului Anton Durcovici ca fericit în centrul Episcopiei de Iaşi, unde a slujit în ultimii ani ai vieţii.
Odată declarat fericit, episcopul Anton Durcovici va fi înscris în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice, introdus în calendarul Bisericii locale şi sărbătorit la 10 decembrie, ziua martiriului său.
"Istoria vieţii şi a morţii ep. Anton Durcovici - a declarat PS Petru Gherghel - este un puternic mesaj pentru Biserică şi pentru poporul încredinţat spre păstorire şi reprezintă o chemare continuă la iubire şi dăruire pentru slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor".
* * *
www.durcovici.ro
Printre proiectele prevăzute pentru beatificarea episcopului Anton Durcovici se numără şi crearea unui site şi a unei pagini speciale pe Facebook, dedicate memoriei episcopului martir al Diecezei de Iaşi. Noul site, www.durcovici.ro, şi pagina Facebook, www.facebook.com/durcovici, au fost lansate de Oficiul pentru Comunicaţii Sociale din cadrul Episcopiei de Iaşi, la 24 ianuarie, în ziua comemorării sfântului Francisc de Sales, patron al ziariştilor. Site-ul www.durcovici.ro are un design dinamic, un meniu simplu cu patru categorii: "În umbra crucii" (viaţa ep. Anton Durcovici cu un bogat album foto, dar şi reportaje şi emisiuni despre episcopul Durcovici şi despre beatificare), "Va fi beatificat" (paşii spre beatificarea ep. Anton Durcovici), "17 mai 2014" (informaţii ce ţin strict de ziua beatificării), "Anul Durcovici" (materiale utile pentru desfăşurarea anului dedicat episcopului martir). Pagina www.facebook.com/durcovici are rolul de a distribui informaţiile de pe site-ul www.durcovici.ro, abonaţii putând afla astfel mai uşor despre noile ştiri.