"Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu unde se adună toţi iudeii. Nu am vorbit nimic pe ascuns [...] Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit: iată, ei ştiu ce am spus" (In 18,20-21). Aşa răspunde Isus marelui preot Caiafa după arestarea sa. Iar lui Pilat, care vrea să afle de la Isus dacă este rege, îi răspunde: "Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul meu" (In 18,37).

Cu prima duminică din Advent am intrat într-un nou an bisericesc. Cele trei-patru săptămâni ale postului de Crăciun au menirea de a reflecta cât mai intens taina dumnezeiască a întrupării Fiului lui Dumnezeu şi marea bucurie care ne inundă sufletul în solemnitatea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos.

Pe tot parcursul anului liturgic medităm şi retrăim iubirea nemărginită a Fiului lui Dumnezeu arătată în opera sa evanghelizatoare şi răscumpărătoare, ca mărturie a adevărului şi a ascultării desăvârşite, exemplare, pentru împlinirea voinţei Tatălui. Pentru toţi cei care au ajuns la cunoaşterea şi însuşirea acestui adevăr, mărturia lui concretă devine obligatorie, aşa cum a spus-o Isus însuşi: "Oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu Tatălui meu cel din ceruri" (Mt 10,32-33).

Pleiada nenumărată a sfinţilor care au înţeles şi pus în practică această chemare ne îndeamnă să le urmăm exemplul. Este vie în sufletele noastre marea onoare şi imensa bucurie a beatificării, în ziua de 17 mai, a episcopului nostru martir Anton Durcovici, mărturisitor exemplar al ataşării sale faţă de Isus Cristos şi de Biserica sa. În anchetele la care a fost supus după arestarea sa, declara cu tot curajul şi luciditatea: "De la început şi până în ziua arestării mele, am căutat să îndeplinesc îndatoririle mele religioase de episcop catolic [...] având drept scop unic de a călăuzi clerul şi credincioşii catolici în credinţa lor religioasă". Te vom venera precum se cuvine, ilustrul nostru martir, în ziua de 10 decembrie, la prima celebrare liturgică, stabilită de autoritatea bisericească.

Fericitul nostru episcop martir, roagă-te pentru noi!