Cu cioburi de stele şi verde de ger,
Se zbate în palidul vis, fâlfâind,
Chemarea-ncrestată pe dorul de cer,
Crăciunul din dangăt şi of-ul de-oricând.

E-atâta lumină în suflet şi-n gând,
Atunci când copilul din noi e la post,
Când totul pluteşte în farmec, cântând,
Mereu mai spre nou, dar şi spre ce-a fost.

E numai Crăciun... şi iarăşi Crăciun...
În mintea atâtor nostalgici cu (b)ani,
Dorinţă nestinsă spre tot ce-i mai bun
Şi voie acută de-a fi mai umani.

Dar toate acestea nu duc nicăieri
Şi nici nu pot umple vreun gol din străfund...
E alt conţinutul de azi şi de ieri
Şi alte minuni în Crăciun se ascund.

Nu-i totul în ceea ce pare frumos...
Nici visu-mplinit al vreunui copil
Nu poate să-l pună la colţ pe Cristos
Şi-n loc să apară vreun moş mai abil.

Minunea constă în lucrarea de har,
Iar cerul din suflet e mult mai duios...
Crăciunul înseamnă în iarnă florar,
Înseamnă: dispară păcatul geros!

Să fie în lume iubit cel venit
Să-mpartă la toţi şi lumină şi har!
Să fie Crăciunul nu doar sorcovit,
Ci cale şi viaţă prin sfântul altar!