Undeva, V. Messori susţine că, printr-o "operaţie teologică, acel Dumnezeu al lui Isus, un Dumnezeu slujitor întrucât iubire, a fost îngrămădit în cămaşa de forţă a "teologiei naturale"... pe calea speculaţiei religioase sau filozofice: adică exact ceea ce Isus ar fi interzis... În loc să se pornească de la Cristos pentru a încerca să se înţeleagă ceva despre Dumnezeu, se pleacă de la conceptul uman de "Dumnezeu", pentru a-l "explica" pe Dumnezeul lui Cristos. Pe spatele gol al lui Isus a fost aruncată, fie din pudoare, fie din frică, mantia filozofiei greceşti, romane, arabe sau oricare alta... Din subiect de întâlnit, Dumnezeu a devenit obiect de plăsmuit".
Iar J. Natanson completează: "Asta explică pentru ce mulţi dintre cei care se declară de partea Dumnezeului lui Isus Cristos se comportă de parcă dumnezeii lor ar fi puterea şi banul; şi pentru ce mulţi dintre cei care sunt flămânzi şi însetaţi după dreptate îl refuză pe Dumnezeul fericirilor, camuflat de către filozofi şi teologi până la a-l face de nerecunoscut".
Or, dacă aşa stau lucrurile, atunci ce rost mai are Întruparea? Oare nu cumva o astfel de camuflare este cu totul contrară revelaţiei începută prin ceea ce sărbătorim la Crăciun? Pe de altă parte, nici ideea unui Dumnezeu "slujitor" nu trebuie înţeleasă în sensul de "la purtător" sau "după bunul plac"...
