Ecaterina era o tânără foarte inteligentă şi frumoasă, dintr-o familie renumită, în Alexandria Egiptului, în secolul al treilea. A ajuns să cunoască temeinic religia creştină pe care a apreciat-o ca vrednică de crezare, însuşindu-şi-o, în pofida riscului la care se expunea, deoarece creştinismul era interzis de către autoritatea romană. Chemată în faţa prefectului păgân al oraşului, îşi mărturiseşte cu tot curajul credinţa creştină, spre uimirea prefectului: "Cum, Ecaterino, tu, tânără deşteaptă, frumoasă şi bogată, te închini unui răstignit între doi tâlhari?" "De unde ştii tu, prefectule, despre acest răstignit?" "Din cărţile creştinilor tăi rătăciţi". "Cât eşti de redus la minte, prefectule! Întoarce pagina şi vezi că acest răstignit a înviat a treia zi, s-a ridicat la cer şi şade la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, de unde va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi! Iată de ce sunt şi vreau să rămân creştină până la capăt!" Felicitări, martiră exemplară!
Asemenea Ecaterinei, numeroşi creştini de pretutindeni, în cele două milenii de la slăvita înviere a Domnului, şi-au mărturisit credinţa în Isus, cu toată tăria, cu preţul vieţii. Mulţi ne-au fost contemporani.
În nesfârşita sa înţelepciune şi îndurare, Dumnezeu a ridicat şi în dieceza noastră un martir de seamă, pe episcopul Anton Durcovici. Este un dar neasemuit de mare, onoare şi totodată obligaţie pentru fiecare dintre noi, creştini decişi a-l urma pe Isus cel înviat, a-I împlini cuvântul, purtându-ne crucea în martiriul smerit al vieţii de toate zilele.
Ridicat la cinstea altarelor prin apropiata beatificare, episcopul nostru martir Anton ne va mijloci cu siguranţă curajul de trebuinţă în ucenicia creştină, fidelă, care ne va conduce la bucuria cea mare de a fi împreună cu el în fericirea fără de sfârşit.
