- Antonel Duma (Sibiu). "Lăudat să fie Isus! Sunt creştin catolic, frecventez Biserica Romano-Catolică din Sibiu şi sunt simpatizant în Ordinul Carmeliţilor Desculţi Seculari Sibiu. Vă trimit din tot sufletul meu spre publicare în revista "Lumina creştinului", revista pe care dv. o publicaţi, iar noi o citim cu foarte mare plăcere, un eseu pe care l-am conceput într-un moment de linişte interioară".

Vă mulţumim pentru cele scrie. Gândurile dv. vor fi analizate şi, în măsura spaţiului disponibil în revistă, este posibil să fie publicate. Ne-ar uşura mai mult analiza dacă aţi trimite textul în word, cu diacritice (scris cu literele specifice limbii române: ă, ş, ţ, î, â).

- Edith Pintea (Arad). Scrisoarea dv. am înmânat-o părintelui Alois Bulai care vă va răspunde în numerele viitoare ale revistei.

- A. (e-mail). "Isus s-a rugat lui Dumnezeu în Grădina Măslinilor: "Părintele meu, dacă este cu putinţă, să se îndepărteze de la mine paharul acesta! Cu toate acestea să nu fie cum vreau eu, ci cum vrei tu" (Mt 26,39). Cât devotament a avut Isus în momentul acela de suferinţă! Dar eu, l-am acuzat pe Dumnezeu că mi-a umplut paharul, cu prea multă suferinţă... Este complicat. "Dar îţi reproşez faptul că nu mai ai iubirea cea dintâi. Adu-ţi aminte, aşadar, de unde ai căzut şi converteşte-te, întoarce-te la purtarea ta cea dintâi" (Ap 2,4-5). Da, am păcătuit, fără să ştiu şi să vreau... mult. Am uitat că şi aceste păcate conştientizate, necesită spovadă. Am strigat iar la Tatăl meu, răzvrătită... Poate, mi-a răspuns azi: "Femeie, unde sunt cei care te învinuiau? Nu te-a condamnat nimeni?" Ea a răspuns: "Nimeni, Doamne". I-a zis Isus: "Nici eu nu te condamn. Mergi, şi de acum să nu mai păcătuieşti" (In 8,10-11). Câtă perseverenţă în dragoste, din partea lui Dumnezeu! Pot să înţeleg aşa planul lui Dumnezeu. Este bine? Apocalipsa 2, am citit deschizând Biblia, din întâmplare. Predica cu femeia prinsă în adulter, am auzit-o de la părintele, căruia m-am spovedit ultima oară. Merg doar duminica la biserică, pot aştepta până atunci să mă spovedesc de păcatele făcute fără ştiinţă şi voinţă? Probabil că preotul la care m-am spovedit s-a rugat pentru mine, deşi nu i-am cerut aceasta, fiindcă am avut momente când am trecut mai uşor de ispită... Având în vedere situaţia mea şi "timpurile de astăzi", nu prea "sper" să mă căsătoresc. Ce sfaturi îmi mai puteţi da să lupt împotriva păcatului necurăţiei?"

Apreciem mult că citiţi Sfânta Scriptură. Continuaţi să o faceţi, aceasta vă va ajuta mult. Trebuie spus că păcatul de moarte este cu ştiinţă şi voinţă deplină. Ori de câte ori avem nefericirea de a cădea într-un asemenea păcat trebuie să ne căim şi să ne spovedim imediat, cu hotărârea de a ne ridica şi de a nu mai face. Sfântul Părinte Francisc, comentând pasajul pe care l-aţi amintit din evanghelie, spune: "Dumnezeu nu oboseşte să ne ierte. Noi însă obosim să-i cerem iertare". Cu privire la lupta cu păcatul, trebuie să înlăturăm sau să fugim de ocaziile care ne duc la păcat: "prieteni", locuri, imagini etc. Rugăciunea şi postul ne sunt de un real folos, la fel ca şi participarea cât mai deasă la sfânta Liturghie. Isus însuşi spune: "Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită" (Mt 26,41). A veghea înseamnă a fi atenţi, a ne feri când vedem că păcatul se apropie, a merge în altă parte. Dacă ne apropiem de Dumnezeu doar duminica, nu este suficient. Dumnezeu ne cere să-l căutăm în fiecare zi. El ne va deschide inima şi mintea şi ne va da putere să biruim. În rugăciune îl invităm pe Dumnezeu să meargă cu noi. Când ne facem timp pentru rugăciune şi suntem atenţi la tot ceea ce facem, începe să se întâmple un lucru uimitor cu noi. Un val de putere nemăsurat începe să curgă în noi, ajutându-ne să învingem ispitele. Mai precis Dumnezeu începe să lucreze în viaţa noastră.