În anii de vârf ai persecuţiei antireligioase, episcopul Anton Durcovici a luat parte la dramaticele şedinţe ale Conferinţei Episcopilor din România, convocate la Bucureşti de nunţiul apostolic Gerald Patrick O`Hara şi de arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar. În cadrul acestor şedinţe au fost dezbătute probleme importante, obişnuite, dar mai ales extraordinare, subsumate principiului păstrării unităţii Bisericii Catolice.
Fotografia alăturată a fost făcută la 28 noiembrie 1947, în salonul palatului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, la sfârşitul şedinţei anuale a Conferinţei Episcopilor, desfăşurată în zilele de 27 şi 28 noiembrie 1947. Apar în fotografie, de la stânga la dreapta: rândul de jos - arhiep. Alexandru Theodor Cisar (Bucureşti), nunţiul Gerald Patrick O`Hara, ep. Valeriu Traian Frenţiu (Oradea); rândul din mijloc - ep. Ioan Bălan (Lugoj), ep. Iuliu Hossu (Cluj), ep. Johann Scheffler (Satu-Mare şi Oradea), ep. Alexandru Rusu (Baia Mare), ep. Vasile Aftenie (Bucureşti), ep. Augustin Pacha (Timişoara); rândul de sus - Mons. Zoltan Lengyel, administrator apostolic al Armenilor Catolici (Gherla), ep. Ioan Suciu (Blaj), ep. Marton Aron (Alba-Iulia), ep. Anton Durcovici (Iaşi), ep. Marcu Glaser (Iaşi) şi Mons. Guido Del Mestri (secretar nunţiatură). La şedinţa respectivă, episcopul Anton Durcovici a luat parte în calitate de episcop ales de Iaşi şi notar al Conferinţei Episcopilor.
La sfârşitul şedinţei, episcopii au trimis primului ministru comunist Petru Groza un memoriu în care, în rezumat, denunţau: acţiunile represive ale Siguranţei Statului împotriva unor preoţi; imixtiunile Poliţiei şi autorităţilor comuniste în activităţile pastorale; încălcarea de către stat a unor drepturi acordate Bisericii Catolice în problema şcolilor confesionale; propaganda antibisericească prin unele manuale şcolare; prohibirea şi interzicerea unor reviste şi publicaţii catolice; comiterea unor ilegalităţi privind proprietăţile bisericeşti; refuzarea paşapoartelor pentru preoţii şi seminariştii propuşi la studii în străinătate; interzicerea activităţii unor congregaţii catolice, ş.a.
Este cunoscut faptul că papa Pius al XII-lea l-a numit pe Monseniorul Anton Durcovici episcop de Iaşi, la 30 octombrie 1947, numirea fiind recunoscută prin decret de regele Mihai I, la 14 noiembrie acelaşi an. Peste doar trei zile de la realizarea fotografiei alăturate, Monseniorul Anton Durcovici avea programată ceremonia despărţirii de credincioşii din Bucureşti, însă va avea de aşteptat aproape cinci luni până la consacrarea sa ca episcop de Iaşi, în spatele acestei întârzieri neobişnuite aflându-se guvernul comunist. Până la arestarea sa la 26 iunie 1949, episcopul Durcovici a luat parte în februarie, iulie, august şi octombrie 1948, respectiv în ianuarie-februarie şi aprilie 1949, la conferinţele episcopilor.
La 18 mai 1950, aflat în arestul Securităţii din Bucureşti, episcopul Anton Durcovici semna o declaraţie, în care menţiona faptul că în timpul Conferinţei Episcopilor din luna iunie 1948 exprimase un punct de vedere tranşant cu privire la ideologia comunistă: "Subsemnatul am arătat, în ce priveşte morala creştină, că comunismul prezintă un pericol pentru credinţa catolică la noi în ţară şi credincioşii trebuie feriţi de acest pericol prin a-i împiedica să-şi însuşească această ideologie materialistă". De altfel, în perioada în care a condus Episcopia de Iaşi, episcopul Durcovici şi-a exprimat în diferite ocazii opoziţia faţă de ideologia materialistă şi regimul comunist, îndemnându-i pe credincioşi să reziste prin credinţă, prin viaţă spirituală. Exemplul său a fost urmat de toţi episcopii catolici din România, motiv pentru care aveau să devină victime ale prigoanei comuniste. Cu toţii au fost "pasionaţi de adevăr", dăruiţi total slujirii lui Dumnezeu şi Bisericii, asumându-şi crucea episcopală "cu toate riscurile şi speranţele ei".
