Episcopul Mihai Robu s-a născut la 10 aprilie 1884 la Săbăoani şi a urmat cursurile Seminarului "Sfântul Iosif" din Iaşi. A fost hirotonit preot la 20 aprilie 1907, activând apoi în calitate de profesor la Seminarul "Sfântul Iosif", secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar, precum şi în Parohiile Văleni, Faraoani şi Horleşti. La 5 iulie 1925, papa Pius al XI-lea l-a numit episcop de Iaşi, fiind primul episcop indigen din Dieceza de Iaşi, după consacrarea episcopală din 20 septembrie acelaşi an de la Iaşi. A trecut la cele veşnice la 27 septembrie 1944 în Munţii Bihorului, fiind înmormântat în cimitirul greco-catolic din Beiuş şi reînhumat după douăzeci de ani în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi.
În timpul păstoririi sale, Dieceza de Iaşi a cunoscut o viaţă înfloritoare, episcopul Mihai Robu susţinând în chip deosebit şi presa catolică. Revista Lumina creştinului se poate mândri cu faptul de a fi avut în preotul şi apoi episcopul Mihai Robu pe unul dintre cei mai valoroşi colaboratori ai săi; acesta s-a clasat pe locul al doilea în ceea ce priveşte numărul articolelor publicate (148), pe primul loc situându-se Monseniorul Anton Gabor, cu 332 de articole. Preotul Mihai Robu a debutat în publicistica diecezană cu articolul "Mucenicii negri din Uganda", publicat în nr. 2/1913 al revistei Lumina creştinului. În perioadele 1913-1916, respectiv 1919-1925 acesta a fost o prezenţă constantă în paginile revistei în calitate de autor al unor articole valoroase cu o tematică extrem de diversă. Multe dintre articolele editoriale purtau semnătura sa, cele mai multe dintre acestea pe teme privind intenţiile generale ale Apostolatului Rugăciunii pentru luna în curs. Pot fi evidenţiate, de asemenea, articolele care tratau teme specifice epocii, precum dezvoltarea în inimile credincioşilor a evlaviei către preasfânta inimă a lui Isus şi preasfânta Fecioară Maria.
În rezumat, pr. Mihai Robu a publicat până în anul 1925 articole de actualitate privind viaţa Bisericii locale şi universale, biografiile suveranilor pontifi ai epocii, pericolul conflagraţiei mondiale, elogiul păcii, vieţile sfinţilor, eroismul soldaţilor catolici, actele de caritate ale Bisericii locale, evlavia pentru preasfântul sacrament, forţa şi însemnătatea rugăciunilor Angelus şi sfântul Rozariu, convertirea necredincioşilor, apostolatul laicilor, istoria Bisericii, învăţământul şi scrierile catolice, martirii Bisericii ş.a. Revista Lumina creştinului şi-a omagiat colaboratorul constant, pr. Mihai Robu, biografia acestuia fiind prezentată pe larg în câteva numere din cea de-a doua jumătate a anului 1925. De asemenea, vizitele pastorale ale episcopului Robu au fost prezentate cu regularitate.
După anul 1925, activitatea publicistică a episcopului Robu s-a diminuat, revista găzduind mai ales o serie de circulare şi scrisori pastorale ale acestuia. O excepţie o constituie serialul purtând titlul "Prin ţări străine", publicat în anul 1928. Episcopul Robu a fost totodată un mare binefăcător şi susţinător al revistei şi al Institutului "Presa Bună". De exemplu, la 30 august 1919 a semnat Apelul Societăţii Catolice "Presa Bună", iar după numirea ca episcop a sprijinit construirea clădirii Institutului "Presa Bună", achiziţionarea unei tipografii, precum şi fondarea şi dezvoltarea institutului. S-a preocupat, de asemenea, în permanenţă de editarea revistei Lumina creştinului şi a celorlalte publicaţii catolice ale diecezei, asigurându-i continuitatea prin nominalizarea unor redactori valoroşi şi a membrilor comitetului de conducere al Institutului "Presa Bună".
Episcopul Mihai Robu rămâne în istoria vieţii catolice româneşti drept unul dintre cei mai valoroşi păstori, scriitori şi publicişti din prima jumătate a secolului al XX-lea, presa şi literatura catolică deţinând un loc important în programul său pastoral din perioada în care s-a aflat la conducerea Episcopiei de Iaşi.
