La sfârşitul lunii noiembrie, mai exact duminică, 24 noiembrie, va avea loc încheierea solemnă a Anului Credinţei, declarat de papa Benedict al XVI-lea, actualmente emerit. Totodată vom încheia şi programul pastoral dedicat familiei în Dieceza de Iaşi, program desfăşurat pe o perioadă de trei ani: 2010-2013.
A fost o binecuvântare pentru întreaga Biserică şi un adevărat moment de reîmprospătare a convingerilor religioase a celor ce l-au ales pe Dumnezeu drept ultim scop al întregii lor vieţi şi o binemeritată reînnoire de speranţă într-o lume mai demnă şi mai aproape de idealul său temporar şi mai ales de cel veşnic. A fost, de asemenea, un prilej pentru familiile noastre să se bucure de lumina credinţei ca fundament al chemării de vestire a evangheliei în lume şi în societate.
Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a oferit o astfel de etapă de împrospătare în care rugăciunea noastră a fost fără încetare ca aceea a ucenicilor Domnului: "Doamne, măreşte-ne credinţa!" (cf. Lc 17,5). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm şi revarsă în inimile noastre darul iubirii dumnezeieşti! Doamne, păstrează în familiile noastre bucuria şi lumina credinţei!
E firesc, aşadar, să-i fim recunoscători şi Sfântului Părinte papa Benedict pentru inspiraţia avută şi pentru programul trasat prin scrisoarea apostolică Porta fidei (Poarta credinţei - 11 octombrie 2011).
Sfântul Părinte Benedict făcea o precizare care ne-a însoţit pe parcursul întregului An al Credinţei, deschis odată cu Sinodul Episcopilor din octombrie 2012, încurajându-ne să pătrundem în nucleul credinţei pentru o nouă evanghelizare: "Dorim ca acest an să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă. Va fi o ocazie propice şi pentru a face mai intensă celebrarea credinţei în liturgie, îndeosebi în Euharistie, care este culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi timp izvorul din care provine toată energia ei".
Îi mulţumim, de asemenea, actualului Sfânt Părinte Francisc care a prelut gândul şi dorinţa papei emerit Benedict. El dorea ca această "lumină a credinţei", analizată şi retrăită de fiecare creştin, să aducă în lume o nouă rază iluminatoare pe care trebuie să o răspândească prin propria experienţă şi viaţă din întâlnirea cu Cristos, "adevărata lumină care a venit în lume" (In 1,9).
Enciclica "Lumen fidei", promulgată la 5 iulie 2013, a devenit o chemare profundă de a recupera această lumină a credinţei, care să ilumineze viaţa omului şi să-l ajute să distingă binele de rău.
Caracterizată prin cuvintele "cine crede, vede", enciclica, "prezentând credinţa", cere să se îndrepte din nou privirea spre esenţialul Bisericii şi al fiecărui credincios. Ea ne face să înţelegem misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu, care, în moartea şi învierea sa, a revelat iubirea în plinătatea şi profunzimea sa.
Înţelegem din această valoroasă şi importantă enciclică, document pontifical care îl are drept inspirator pe papa emerit Benedict şi autor pe actualul Sfânt Părinte papa Francisc, un lucru esenţial: credinţa este un dar, noi suntem chemaţi să o descoperim din ce în ce mai bine şi să înţelegem caracterul ei de lumină pentru că, atunci când flacăra ei se stinge, toate celelalte lumini ajung să-şi piardă vigoarea. Credinţa se naşte din întâlnirea cu Dumnezeul cel viu, care ne cheamă şi ne dezvăluie iubirea sa, o iubire care ne precedă şi pe care ne putem sprijini pentru a fi trainici şi a construi viaţa. Transformaţi de această iubire, primim ochi noi, experimentăm că în ea există o mare promisiune de plinătate şi ni se deschide privirea viitorului, ne asigură Sfântul Părinte la începutul acestei enciclice.
Suntem bucuroşi că în acest An al Credinţei am beneficiat de un Sinod al episcopilor, înţelegând cât de importantă este credinţa trăită pentru răspândirea evangheliei în lumea de astăzi şi în misiunea unei noi evanghelizări, aşa cum am fost îndemnaţi de papa emerit Benedict.
Am avut bucuria de a întâlni un nou păstor carismatic şi dornic de a ne ilumina şi călăuzi pe un drum nou de credinţă, de a ne face să fim purtătorii acestei lumini la toţi oamenii, după ce am primit-o prin întâlnirea cu Cristos. Suntem recunoscători că pe parcursul acestui An al Credinţei am fost stimulaţi în atâtea forme să redescoperim "lumina credinţei", să ne împărtăşim din lumina ei, să o transformăm în iubire şi trăire creştină, capabilă să ajute la o nouă orientare în Biserică şi în lume.
Tot ceea ce ne-a lăsat ca moştenire Conciliul Vatican II la împlinirea celor 50 de ani de la deschidere, noul Catehism al Bisericii Catolice la împlinirea celor 20 de ani de la publicare, precum şi tot ce ne-au transmis marii noştri papi Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea se regăseşte în această ultimă enciclică, ce întregeşte, de fapt, o trilogie voită cândva de papa Benedict, ce urma să devină un adevărat ghid pentru viaţa noastră: Deus caritas est, Spe salvi şi Lumen fidei. Papa Francisc vine să confirme şi să întărească această dorinţă a înaintaşului său şi acest magisteriu cu un nou spirit şi cu o nouă abordare şi să ne îmbucure astfel inima cu exemplul său şi cu razele luminii credinţei trăite şi transformate în speranţă şi iubire, după modelul patronului ales, sfântul Francisc din Assisi.
Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori în Cristos, preaiubite familii,
Anul Credinţei şi al Familiei se încheie în solemnitatea lui Cristos, Rege. Vom face sărbătoare, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru acest timp binecuvântat şi pentru această revărsare de lumină cerească.
În acest sens, cerem ca în toate Bisericile noastre, la celebrările liturgice, mai ales la celebrarea sfintei Liturghii să subliniaţi marea binefacere pe care a trăit-o Biserica în acest an special, făcând un triduum de pregătire cu rugăciuni, adoraţii, cateheze şi alte diferite devoţiuni în biserici, mănăstiri, capele, institute de formare, case de educaţie şi caritate, dar mai ales în familii, ca prinos de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, invocând ajutorul sfintei familii din Nazaret şi a sfinţilor noştri protectori. Unindu-ne cu Sfântul Părinte papa Francisc şi cu întreaga Biserică, în catedrala noastră "Sfânta Fecioară Maria, Regină", vom celebra în mod solemn o sfântă Liturghie pontificală la ora 11.00, cu participarea preoţilor din Iaşi, a familiilor călugăreşti şi a tuturor structurilor bisericeşti.
Drumul de credinţă şi misiunea noastră în Biserica locală ca şi în fiecare familie în parte nu se termină, ci continuă. Suntem chemaţi să facem vie credinţa pe care am redescoperit-o şi să devenim purtătorii acestei lumini pe cărările vieţii la cei care încă n-au întâlnit-o.
Vă îndemnăm cu iubire părintească şi frăţească să nu încetaţi să imploraţi împreună cu Sfântul Părinte, cu toţi păstorii Bisericii acelaşi dar ceresc: Doamne, măreşte-ne credinţa! Doamne, fă ca familia creştină să fie mereu şcoală de credinţă în lume şi să rămână mereu aşa cum a fost instituită după planul şi voinţa lui Dumnezeu!
Întrucât în dieceza noastră am trăit şi un program cu totul special dedicat familiei şi căsătoriei creştine, pe parcursul a trei ani, vă facem cunoscut că, înainte de Crăciun, sărbătoarea vieţii şi a familiei prin excelenţă, vom adresa o scrisoare pastorală tuturor familiilor, cu un mesaj pentru fiecare persoană în parte.
Tuturor, îmbrăţişarea noastră părintească şi dorinţa binecuvântării cereşti pentru ca "toţi să fie una" (In 17,21).
+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi