Ce se va întâmpla în Biserică după anunţarea retragerii lui Benedict al XVI-lea? Ştirea a făcut imediat înconjurul lumii. Agenţia SIR, imediat după anunţul retragerii (11 februarie), a intervievat pe un expert de drept canonic şi ecleziastic, profesorul Giuseppe Dalla Torre, rector la LUMSA (Libera Universita Maria Santissima Assunta), considerat unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai materiei. Iată câteva dintre răspunsurile sale.

- Înainte de toate, ce senzaţie aţi avut la această ştire, din punct de vedere uman, spiritual şi religios?

Am avut o emoţie profundă, care se naşte din perceperea, din constatarea încă o dată a umilinţei acestei persoane foarte mari care este Benedict al XVI-lea. Ştim cât este de mare ca studios, ca om al Bisericii, ca om de cultură. Deci văd un gest de umilinţă foarte mare şi-l interpretez în această cheie tocmai pentru că, în măsura în care - îmi imaginez - a perceput scăderea propriilor forţe fizice împreună cu creşterea complexităţii "modernităţii", această mare în care Biserica trebuie să navigheze, el, pentru cel mai mare bine al Bisericii, a luat această decizie cu seninătate.

- Un fulger din senin, a fost definit acest anunţ. Ce va însemna, în termeni concreţi, conform practicii canonice, a convoca un conclav ca urmare a unei astfel de decizii?

Până în ziua de 28 februarie, la ora 20.00, papa va continua să exercite funcţiunile sale în plinătatea propriilor puteri şi prerogative. După acel moment, aşa cum este prevăzut de normele în vigoare ale dreptului canonic, conducerea Bisericii pentru chestiunile obişnuite va reveni Colegiului Cardinalilor. În acest moment, cardinalul decan va trebui să convoace conclavul. Toată materia a fost recent reglementată de constituţia fericitului papă Ioan Paul al II-lea Universi Dominici gregis, dată în anul 1996.

- Ce se poate spune despre diferenţa de atitudini dintre Ioan Paul al II-lea care a rămas până în ultima clipă, deşi era doborât de boală, şi Benedict al XVI-lea care, în schimb, simţindu-se tot mai slăbit, a decis să "demisioneze"? Oare se prăbuşeşte "mitul" papei?

Trebuie să spun că e vorba de două personalităţi foarte diferite, aşa cum ştim cu toţii. Eu cred că Benedict al XVI-lea, tocmai datorită persoanei sensibile care este, a evaluat propria condiţie în manieră diferită faţă de evaluarea pe care a făcut-o predecesorul său. Nu cred că există riscul de a vedea diminuată imaginea papalităţii. Trebuie gândit că, în special între secolele XVIII şi XIX, papa a fost foarte mitizat datorită faptului că au existat papi foarte chinuiţi şi constrânşi la decizii dificile şi dureroase din partea evenimentelor istorice. Îi citez numai pe Pius al V-lea, Pius al VII-lea, Pius al IX-lea, dar sunt mulţi alţii. Apoi, Ioan Paul al II-lea ne-a dus din nou în umanitatea deplină cu boala sa, înfruntată cu forţă interioară exemplară, nerenunţând la activitatea proprie a funcţiei sale. Făcând astfel, a arătat lumii şi omenitatea sa deplină, doborâtă de suferinţă, dar nu învinsă. Alegerea lui Benedict al XVI-lea este, în schimb, de a face să prevaleze binele Bisericii, lăsând spaţiu unui papă mai tânăr şi sănătos, care s-o poată conduce în această epocă aşa de dificilă şi complexă. Lecţia pe care o tragem din aceste două exemple eminente este că papa, oricum ar fi, este un om care poartă povara foarte mare a Bisericii. Unii îl interpretează într-un mod, alţii în altul, dar simţim că aceşti doi papi ca "vicari ai lui Cristos" au iubit Biserica până la capăt. Şi, de altfel, creştinismul vesteşte că Dumnezeu s-a făcut om, că iubeşte omenirea aşa cum este ea.

(După Agenţia SIR, luni, 11 februarie)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu