Tinereţe, leagăn dulce, care legeni har şi soare,
Cine ştie-n lumea asta să te preţuiască, oare?
Cel ce ţi-a trăit odată scumpa anilor comoară
Nu-ţi mai uită-n veci lumina din cereasca primăvară.

Nu sunt gânduri, nici cuvinte să cuprindă şi să spună
Ce lumină, ce putere, ce frumuseţe te-ncunună!
Rai de vis scăldat de-un soare în atâtea mii de feţe,
Fericita, luminoasa, minunata tinereţe!

Când tu vii în lupta sfântă pentru Domnul, - ce-nviere
Şi ce sfântă-nflăcărare umple totul cu putere,
Pe ce culmi, în ce lumină şi-n ce stări strălucitoare
Se ridică-a' tale steaguri, fâlfâind biruitoare!...

Tinereţe, rai al vieţii de cereşti şi sfinte clipe,
Tu dai visului viaţa şi avântului aripi,
Tu m-ai ridicat odată sus, cu mult mai sus de stele,
Să culeg de-acolo crinii albi ai cântecelor mele.

O, de-ar şti acel ce-ajunge al tău leagăn să-l alinte
Cât în suflet arde încă focul mare şi fierbinte,
Cum şi-ar da puterea-ntreagă împlinirilor măreţe,
Dulce, unica, frumoasa şi divina tinereţe!