* Anton. "Am o nelămurire legată de textele care s-au citit la Liturghie în săptămâna de după Paşte. Isus îi spune Mariei: "Nu mă atinge, căci nu m-am urcat încă la Tatăl meu, dar mergi la fraţii mei şi spune-le că mă urc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru". Apoi le spune ucenicilor: "Priviţi mâinile mele şi picioarele mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi convingeţi-vă căci un duh nu are nici carne şi nici oase, precum mă vedeţi pe mine că am". Mai târziu îl invită şi pe Toma să pună mâna în coastă şi în răni. Cum stau lucrurile? S-a urcat între timp Isus la Tatăl? De ce îi spune Mariei să nu-l atingă?".
Luăm problemele pe rând. Isus înviat apare în mai multe rânduri la mai multe persoane. Existenţa lui de înviat diferă de cea de mai înainte de moarte: se face prezent pe neaşteptate în locuri diferite, în locuri închise, încuiate, şi prezenţa lui creează frică, de aceea îi convinge pe cei prezenţi de realitatea sa prin arătarea rănilor, prin participarea la masă, prin faptul că se lasă atins etc.
Interdicţia pe care i-o face Mariei, "Nu mă atinge!", pune mai întâi o problemă filologică, de traducere. Propriu-zis interdicţia lui Isus sună aşa: "Nu mă reţine!". În acest caz, cuvintele lui Isus nu au nici o legătură cu atingerea, nici în clipa de faţă, nici mai târziu. Când îl vede pe Isus, Magdalena se gândeşte că el s-a întors şi că va rămâne cu ea şi cu ceilalţi. Spunându-i să nu-l reţină/atingă, Isus o face să înţeleagă că prezenţa lui continuă nu se revelează ca o apariţie, ci ca darul Duhului Sfânt, care poate să vină numai după înălţarea sa la Tatăl. Observaţia din cuvintele lui Isus, "Nu m-am suit încă", este valabilă pentru dorinţa Mariei: ea nu poate să se bucure încă de prezenţa continuă a lui Isus. În loc de a încerca să-l reţină pe Isus, primeşte porunca de a merge să-i pregătească pe discipoli pentru acea venire când li-l va da pe Duhul Sfânt.
Sfântul Ioan nu se ocupă de înălţarea lui Isus ca şi cum ar fi sfârşit al apariţiilor. Înălţarea este sfârşitul "ceasului" lui Isus când el trece din această lume la Tatăl (cf. In 13,1). Prin înviere Isus nu este restituit vieţii normale pe care o avea înainte de moarte; el posedă viaţa veşnică şi se află în prezenţa lui Dumnezeu. Timpul şi locul care caracterizează viaţa pământească nu i se mai atribuie lui Isus în starea lui escatologică. De aceea nu ne putem imagina că ar locui pentru 40 de zile într-o anume localitate de unde îşi face apariţiile înainte de a se înălţa la cer. Din momentul învierii Isus este în cer cu Dumnezeu. Prin termenul "înălţare" se foloseşte limbajul spaţial pentru a descrie glorificarea lui Isus. Maria Magdalena exprimă eroarea că, Isus ieşit din mormânt, ar fi gata să reia legăturile strânse pământeşti cu cei care l-au urmat. Prin răspunsul său, Isus explică faptul că învierea face parte din înălţare şi că prezenţa sa continuă în Duh se poate avea numai când a urcat la Tatăl. Astfel, când le apare discipolilor el este Isus glorificat care-l dăruieşte pe Duhul Sfânt.
