Aflându-se într-un pelerinaj în Ţara Sfântă, PS Reinhard Lettmann, episcop emerit de Münster (Germania), a fost chemat în casa Domnului din ceruri, în ziua de 16 aprilie. La 9 martie împlinise 80 de ani. Celebrase sfânta Liturghie în cursul dimineţii, în bazilica "Naşterii Domnului" din Betleem, iar spre ora 14.00 (ora României) a decedat. PS Lettmann a fost un prieten al României şi în special al Diecezei de Iaşi.

La 24 februarie 2013, PS Lettmann a sărbătorit jubileul de 40 de ani de episcopat. Dintre aceştia, 28 de ani s-a aflat la cârma Diecezei de Münster. La sărbătoarea din 24 februarie a participat şi păstorul Diecezei de Iaşi, prieten al episcopului răposat. PS Lettmann fusese conconsacrator, împreună cu arhiepiscopul Ioan Robu, la consacrarea ca episcop a PS Petru Gherghel, de la 1 mai 1990, de către secretarul de stat Angelo Sodano.

Episcopul Lettmann a fost doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti şi a vizitat deseori Dieceza de Iaşi. Excelenţa sa, împreună cu PS Petru, a creat un parteneriat între diecezele de Münster şi Iaşi, susţinând financiar multe proiecte ale Diecezei de Iaşi.

Întorcându-se din Germania, de la jubileul de 40 de ani de episcopat, PS Petru Gherghel spunea despre episcopul emerit Lettmann: "Un episcop cu surâsul său caracteristic şi cu braţele întinse spre cei care i-au ieşit în cale sau care i-au fost încredinţaţi spre păstorire. Aşa l-au cunoscut cei pe care i-a slujit, aşa l-am cunoscut şi noi şi aşa s-a manifestat faţă de noi, faţă de seminarişti şi faţă de preoţii noştri în vizitele pe care le-a făcut la Iaşi (...) un om cu suflet mare şi cu o inimă largă de păstor şi prieten. Aşa a rămas în inimile tuturor şi, fără îndoială, şi în memoria noastră".

Liturghia pontificală de înmormântare cu requiem pentru episcopul emerit decedat a fost celebrată vineri, 26 aprilie, în domul "Sfântul Paul" din Münster. Apoi trupul a fost depus într-un mormânt din aceeaşi biserică. La înmormântare a participat şi PS Petru Gherghel.

Să se odihnească în pace!