Fiul lui Dumnezeu, "întrupat pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire", în activitatea sa evanghelizatoare şi de îndrumare spre Tatăl care l-a trimis în lume, s-a dovedit a fi "slujitorul exemplar al lui Iahve". Înainte de a accepta, din iubire, pătimirile sale răscumpărătoare, culminând cu moartea pe cruce, cu desăvârşită smerenie, spală picioarele ucenicilor săi. Înfiinţând sfânta taină a Euharistiei, taină a credinţei privind moartea şi învierea sa, cere ucenicilor prezenţi la cină, martori şi beneficiari ai acestei minuni a minunilor: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (Lc 22,19). Pe lângă slujirea cuvântului, "mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15), apostolii şi urmaşii lor, până în zilele noastre, sunt şi slujitori ai Euharistiei, precum şi ai celorlalte sacramente, izvoare nesecate de har, în spiritul iubirii unificatoare. În felul acesta, ei sunt "martorii acestor lucruri" (Lc 24,48), adică a tot ceea ce a spus şi a înfăptuit Isus.
Duhul Sfânt, trimis de Tatăl în numele lui Isus, a ridicat şi în Biserica noastră locală numeroşi slujitori ai cuvântului şi ai sfintelor taine. Printre aceştia este şi autorul acestor rânduri, care, la 29 iunie anul acesta, mulţumeşte într-un mod cu totul deosebit îndurării divine pentru cele şase decenii de preoţie.
Mă simt obligat să dau mărturie a slujirii mele preoţeşti, pe această pagină care mi s-a încredinţat din anul 1994. Deşi îndelungată, slujirea mea a avut două domenii principale: 1. didactic-seminarial la Alba Iulia (1953-1956) şi la Iaşi (1956-1960, 1969-2007).
2. parohial-pastoral la Focşani (1960-1962) şi Huşi (1962-1969). Din anul 2007 sunt "rezervist", disponibil la ceea ce mi se cere şi pot face cu dragă inimă.
Îmi însuşesc întru totul cele spuse de sfânta Tereza a Pruncului Isus: "Isus nu-i cheamă pe cei care merită, ci pe cei pe care îi vrea el" (Ms. A,2r).
Primiţi, vă rog, invitaţia: "Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine, să înălţăm numele lui împreună!" (Ps 34,4).
Recunoscător din toată inima sfintei providenţe, îl rog pe bunul Dumnezeu: "Mântuieşte, Doamne, poporul tău şi binecuvântează moştenirea ta!" (Te Deum).