Cât de plăcută este victoria pentru oamenii angajaţi într-o competiţie! În domeniul sportiv este râvnită totdeauna, cu orice preţ. Sfântul apostol Paul face o referire specială în acest sens, din punct de vedere moral, scoţând în evidenţă adevărata victorie, aceea asupra răului, a păcatului (cf. 1Cor 9,24-27).
Sfântul apostol şi evanghelist Ioan, "discipolul pe care îl iubea Isus", ne asigură că această victorie se obţine prin credinţă. Cele 12 versete ale capitolului 5, din prima sa scrisoare, ne propun o reflecţie temeinică în această privinţă.
Apostolul ştie că "lumea întreagă zace sub puterea celui rău" (v. 19). Întrebarea pe care o pune include şi răspunsul: "Cine este învingătorul lumii dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?".
Însuşi Dumnezeu a dat mărturie despre Fiul său: la botezul lui Isus în Iordan: "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea" (Mt 3,17; Mc 1,11; Lc 3,22b); de asemenea, la schimbarea la faţă a lui Isus: "Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea", cu adaosul foarte important pentru fiecare dintre noi: "Ascultaţi de el!" (Mt 17,5b; Mc 9,7b; Lc 9,35b).
În ultimele două versete, 11 şi 12, apostolul Ioan este şi mai explicit: "Aceasta este mărturia: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul său. Cine îl are pe Fiul are viaţa; cine nu îl are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa".
Acestei mărturii se cuvine a-i da crezare totală şi pentru faptul că ne conduce la iubirea de Dumnezeu şi de semeni. Dovada clară a iubirii de Dumnezeu este împlinirea voinţei sale manifestate în poruncile lui. Cât de încurajator se exprimă apostolul: "Iar poruncile lui nu sunt grele!" (v. 3b).
Dă-ne, Doamne, această iubire totală, aşa cum o vedem în sfinţii tăi, născuţi din tine şi învingători ai lumii!
Dă-ne, Doamne, credinţa cea mare şi victorioasă!