Cele două versete, 5 şi 6, din capitolul al 17-lea al Evangheliei scrisă de sfântul Luca, sunt un minidialog între apostoli şi Isus. Meditate bine, ne pot perfecţiona viaţa spirituală.
- Măreşte-ne credinţa! îi spun apostolii.
- Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: "Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!" şi v-ar asculta, le răspunde Isus.
Ucenicii îl urmaseră de ceva vreme pe Învăţătorul care îi chemase; ascultaseră cele predicate de Isus despre împărăţia lui Dumnezeu; văzuseră fapte minunate săvârşite de Isus care aprecia credinţa unora (femeia suferind de hemoragie rebelă, orbul din Ierihon), alteori provocând-o (la învierea fiicei lui Iair), dar şi reproşându-le lipsa acesteia, chiar lor, ucenicii săi, înspăimântaţi cumplit în timpul furtunii pe mare: "Unde este credinţa voastră?" (Lc 8,25).
Nu-i de mirare dacă, în contextul amintit mai sus, Isus răspunde cererii apostolilor subliniind marea putere a credinţei.
Lăudabilă este uzanţa pastorală de a fixa pe interiorul uşii de la intrare în casele creştinilor (la binecuvântarea lor), cartonaşele mobilizatoare având înscrisul: "Doamne, măreşte-ne credinţa!". Parafrazându-l cu textul din Cartea Deuteronomului (6,4-7), îl recomandăm, cu dragă inimă, tuturor şi fiecăruia în parte: "Să fie această rugăciune minunată în inima ta... Să o sădeşti în copiii tăi şi să vorbeşti despre ea când stai în casa ta, când mergi pe drum, când te culci şi când te scoli".
Trăind astfel, suntem copii buni ai Tatălui ceresc şi ai Bisericii sale sfinte.
"Te rugăm, Doamne, ca strălucirea slavei tale să lumineze inimile noastre, ca să putem trece prin întunericul acestei lumi şi să ajungem în patria luminii veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin".
