Cu binecuvântarea PS Petru Gherghel, anul 2013, fiind al 30-lea aniversar al beatificării şi al cincilea aniversar al întoarcerii în patrie a fericitului Ieremia, a fost declarat de Custodia Fraţilor Minori Capucini şi sanctuarul diecezan din Oneşti ca An Ieremian (5 martie - 30 octombrie 2013). Încheierea solemnă a avut loc la Oneşti la 30 octombrie 2013 marcată prin diferite momente semnificative.

Pentru a înţelege pe deplin semnificaţia celebrării Anului Ieremian se cere o scurtă expunere a vieţii de credinţă a lui Ion Costist, viitorul fericit Ieremia.

S-a născut la 29 iunie 1556 în localitatea Sasca din Moldova. Cu gândul de a-l urma pe Cristos mai îndeaproape, în anul 1574 pleacă din satul natal spre Alba-Iulia, iar de acolo se îndreaptă spre Bari (Italia), unde îmbracă haina de novice capucin în Mănăstirea "Sfântul Efrem cel Vechi". La 8 mai 1579 depune profesiunea solemnă, angajându-se solemn să trăiască toată viaţa ca monah capucin în ascultare, sărăcie şi curăţie, sub numele de Ieremia. În anul 1585 este transferat la Mănăstirea "Sfântul Efrem cel Nou" din Napoli, cu misiunea de a-i îngriji pe fraţii bolnavi. Aici rămâne timp de 40 de ani, până la sfârşitul vieţii sale. În anul 1625 se îmbolnăveşte grav şi la 5 martie 1625 moare în faimă de sfinţenie. La 30 octombrie 1983 este beatificat de papa Ioan Paul al II-lea, iar la 31 mai 2008 are loc aşezarea moaştelor în cripta sanctuarului "Fericitul Ieremia" din Oneşti.

În cadrul Anului Ieremian s-au desfăşurat numeroase evenimente şi activităţi, printre care: sfânta Liturghie solemnă de deschidere, prezidată de PS Petru Gherghel (5 martie); diferite momente lirice şi piese de teatru (5 martie şi 5 mai); un triduum solemn (5-7 mai) cu ocazia hramului sanctuarului (cu predici tematice şi rugăciuni prin mijlocirea fericitului Ieremia); hramul sanctuarului (8 mai); diferite activităţi specifice (ediţia a cincea a Întâlnirii Naţionale a Familiei Franciscane, zilele Liceului "Fericitul Ieremia": 3-5 septembrie, Întâlnirea Diecezană a Persoanelor Consacrate: 6 octombrie); un triduum de pregătire pentru sărbătoarea încheierii Anului Ieremian (27-29 octombrie); încheierea Anului Ieremian, prin sfânta Liturghie solemnă (30 octombrie).

Sfânta Liturghie ce a deschis triduumul de pregătire pentru această sărbătoare a fost prezidată de PS Petru Gherghel la 27 octombrie. Preasfinţitul s-a aflat printre pelerinii prezenţi în bazilica "Sfântul Petru" din Roma când papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe Ieremia Valahul (30 octombrie 1983).

Celebrarea din ziua de 30 octombrie, la care au participat numeroşi cinstitori ai fericitului Ieremia, 60 de preoţi din România şi Italia, a fost deschisă de o procesiune solemnă de la mănăstirea fraţilor capucini la biserica superioară a sanctuarului "Fericitul Ieremia".

În cadrul predicii, PS Aurel Percă a insistat asupra trăsăturilor biografice şi sufleteşti ale fericitului Ieremia, scoase în evidenţă de papa Ioan Paul al II-lea, trăsături care l-au caracterizat, format şi întărit pe concetăţeanul nostru în formarea sa ca om, ca frate şi ca sfânt. Preasfinţitul a reliefat, de asemenea, că aceste trăsături caracteristice i-au fost sădite în suflet de către familia sa, mai ales de mama sa, Margareta.

Anul Ieremian a fost o binecuvântare pentru Biserica locală care va avea bucuria de a mai avea un mijlocitor în ceruri, ep. Anton Durcovici, în anul 2014, după ce papa Francisc a aprobat cererea înaintată de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor.