O sută de ani - o minunăţie

Scriitorul englez Gilbert Keith Chesterton spunea: "Minunăţii sunt pretutindeni în jurul nostru, trebuie doar să ne minunăm". O sută de ani ai unei reviste catolice în România este, într-adevăr, o minunăţie. Să ne minunăm!

La începutul preoţiei mele, la Valea Seacă, în ultima decadă a lunii august au venit copii să ajute la culesul prunelor. Erau micuţi, dar învăţaţi cu munca. Apucam câte un copăcel, îl scuturam bine, iar copiii culegeau de pe jos prunele dulci, râzând cu gura până la urechi, atunci când vreo prună îi lovea în cap.

Revista "Lumina creştinului" mi se pare un astfel de copac pe care mulţi îl scutură, unii sunt loviţi de vreun articol, cei mai mulţi se bucură de roadele-i dulci.

Din păcate, sloganurile publicitare, vorbăria fără rost, banalitatea bârfelor, vulgaritatea au devenit hrana de fiecare zi a ochilor, a urechilor şi a minţii noastre. Să trecem dincolo de cuvinte, să dăm la o parte frunzele acestui copac şi-i vom descoperi roadele. Vă spun eu: ni se va aprinde inima.

Cât despre mine, nu m-am considerat niciodată un redactor autentic al revistei. Am fost mai mult cu numele. Nu m-am gândit că fac o altă "muncă", mă gândeam că este un mod de a predica, un mic instrument al meu de apostolat.

Aveam un exemplu viu în pr. Ioan Ciuraru care ajungea de la Buzău la Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău (unde eram vicar), la orele cele mai inoportune ale serii, cu maşina plină de publicaţii religioase, cu mâinile înnegrite de cerneala tipografică, cu zâmbetul larg pe buze şi cu gura cât ale câtorva precupeţe vorbind despre importanţa tipăriturilor creştine catolice. Dimineaţa la prima oră era deja de mult plecat.

Este un apostolat care se realizează cu mijloace specifice: a-l vesti pe Cristos mort şi înviat precum şi speranţa sa, scriind. Un apostolat înspre lumea aceasta de azi.

Ce să-i urez Centenarei?

Sfântul Grigore cel Mare, vorbind despre Sfânta Scriptură, spunea că "ea creşte împreună cu cel care o citeşte". Dar lectura este o artă dificilă, nu este o simplă privire peste pagină, este pătrunderea în secretele sale, ca şi cum ar fi o cetate.

Fie ca şi revista să crească împreună cu cei care o citesc.