(Continuare a prevederilor "Cartei drepturilor familiei")

Articolul 4

Viaţa umană trebuie să fie respectată şi protejată încă din momentul conceperii.

a) Avortul este o violare directă a dreptului fundamental al vieţii oricărei fiinţe umane.

b) Respectul demnităţii fiinţei umane exclude orice manipulare experimentală sau exploatarea embrionului uman.

c) Orice intervenţie asupra patrimoniului genetic al persoanei umane, care nu priveşte corectarea anomaliilor, constituie o violare a dreptului la integritatea fizică şi este în contradicţie cu binele familiei.

d) Atât înainte, cât şi după naşterea lor, copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă socială, la fel ca mama lor în timpul sarcinii şi în timpul unei perioade rezonabile după naştere.

e) Toţi copiii, fie cei născuţi în cadrul căsătoriei sau în afara ei, se bucură de acelaşi drept la protecţie socială, în vederea dezvoltării integrale a persoanei lor.

f) Orfanii şi copiii lipsiţi de asistenţă din partea părinţilor sau a tutorilor trebuie să se bucure de o protecţie deosebită din partea societăţii. În ceea ce-i priveşte pe copiii care urmează să fie încredinţaţi unei familii sau adoptaţi, statul trebuie să instaureze o legislaţie care să faciliteze familiilor apte să o facă primirea copiilor care au nevoie să fie luaţi în îngrijire, în mod temporar sau permanent, şi care, totodată, să respecte drepturile naturale ale părinţilor.

g) Copiii cu handicap au dreptul să afle în căminul lor şi la şcoală un cadru adaptat creşterii lor umane.

Articolul 5

Pentru că au dat viaţă copiilor lor, părinţii au dreptul originar, primul şi inalienabil de a-i educa; de aceea, ei trebuie să fie recunoscuţi ca primii şi principalii educatori ai copiilor lor.

a) Părinţii au dreptul să-şi educe copiii conform convingerilor lor morale şi religioase, ţinând seama de tradiţiile lor culturale de familie, care favorizează binele şi demnitatea copilului, şi trebuie să primească din partea societăţii ajutorul şi asistenţa necesare pentru a-şi îndeplini rolul de educatori în mod corect. (va urma)