Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială a Misiunilor din acest an ne oferă încă din titlul său o lumină asupra misiunii Bisericii: misionarul este chemat să "facă să strălucească Cuvântul adevărului". Biserica doreşte să continue misiunea ei, cu scopul ca evanghelia să ajungă până la marginile pământului. Au trecut 50 de ani de la Conciliul Vatican II, dar timpurile de azi cer o continuare a învăţăturii Conciliului, o mai mare ardoare în angajarea noastră în misiunea către cei care nu cunosc iubirea Sfintei Treimi.
Mesajul este în directă legătură cu Anul Credinţei (cf. scrisoarea apostolică Porta fidei, 7). Grija de a vesti evanghelia aparţine întregului popor al lui Dumnezeu, dar în primul rând episcopilor, responsabilii direcţi ai răspândirii evangheliei în lume. Sfântul Părinte nu are doar el datoria de a trimite misionari, laici sau preoţi. Papa afirmă că episcopul "trebuie să implice toată activitatea Bisericii, toate sectoarele sale, pe scurt, toată existenţa şi acţiunea sa". Mandatul misionar determină, aşadar, "stilurile de viaţă, planurile pastorale şi organizarea diecezană". Plecând de la experienţa sa personală de participant la Conciliu, timp în care a văzut el însuşi importanţa ca Biserica să fie cu adevărat "catolică", universală, Benedict al XVI-lea insistă mult asupra rolului fundamental pe care îl joacă episcopii, mai ales cei din Bisericile tinere, de dată relativ recentă. Sub multe aspecte, în comparaţie cu alte Biserici locale din lume, noi suntem "tineri" din punct de vedere istoric. Contribuţia noastră la dezvoltarea misiunii este, aşadar, importantă.
Suntem îndemnaţi de actualul papă să reflectăm mai mult asupra istoriei noastre, precum şi asupra istoriei omenirii. Numai Cristos poate să o vindece şi să o purifice. În calea evanghelizării Benedict al XVI-lea indică drept obstacol "criza de credinţă", care nu caracterizează doar lumea occidentală, ci şi o mare parte din omenire şi care îl face pe papă să meargă cu gândul la femeia samariteană care dialoghează cu Cristos pe tema setei de viaţă veşnică, setei după o apă nouă. Setea inimii noastre e potolită de întâlnirea cu Cristos. Şi totuşi creşte numărul celor care încă nu ştiu nimic despre Cristos. Papa nu face referinţă în mesajul său la creştinii luaţi individual, ca şi cum doar cei chemaţi special ar trebui să se simtă vizaţi. Nu! Papa o spune clar: avem nevoie de a relua elanul apostolic al primelor comunităţi creştine, care erau mici şi fără apărare. Comunităţi! E mult mai mult decât "grupul misionarilor": aici intră parohiile, grupurile diferitelor asociaţii, familiile călugăreşti...
"Vai mie dacă nu vestesc evanghelia" (1Cor 9,16b). Pentru toate Bisericile răsună aceste cuvinte şi ele aparţin sfântului Paul a cărui vestire a influenţat radical comunităţile creştine ale primului secol după Cristos. Exprimarea acestui gând îl determină pe papa să aducă o laudă celor care îl vestesc pe Cristos: "preoţi, călugări şi călugăriţe, numeroşi laici şi chiar familii întregi". Suntem destinaţi la o viaţă veşnică, avem un alt destin decât ceea ce vede ochiul nostru pământesc: despre acest destin noi suntem chemaţi să vorbim tuturor celor care, după expresia frumoasă a papei, "nu au experimentat paternitatea lui Dumnezeu". Papa nu spune "păgâni", "atei", "necredincioşi", "oameni pierduţi" sau alte expresii de acest fel. Alegerea cuvintelor este semnificativă, importantă, izvorâtă din credinţă. Toţi suntem fiii lui Dumnezeu, inclusiv cei care nu-l cunosc deloc.
Mesajul aminteşte spre final şi de activitatea Operelor Pontificale Misionare văzute ca instrument pentru cooperarea la misiunea universală a Bisericii în lume. În sfârşit, mesajul ni-l aduce în atenţia noastră pe fericitul J.H. Newman şi se încheie cu un gând către Fecioara Maria, steaua evanghelizării, căreia îi sunt încredinţaţi şi consacraţi toţi misionarii Bisericii.
