În fiecare an, la 11 februarie, Biserica se îndreaptă cu grijă spre bolnavi, îmbrăţişând în cei suferinzi prezenţa lui Cristos. Este ziua în care se comemorează Apariţia Sfintei Fecioare Maria la Lourdes şi data aleasă de fericitul Ioan Paul al II-lea pentru a celebra Ziua Mondială a Bolnavului.
Urmând tradiţia Diecezei de Iaşi şi primind îndemnul PS Petru Gherghel, vom celebra această zi la nivel diecezan în ajunul comemorării Apariţiei Sfintei Fecioare Maria la Fatima.
Astfel este bine de ştiut că în ziua de sâmbătă, 12 mai, va avea loc pelerinajul bolnavilor şi al lucrătorilor sanitari la icoana miraculoasă din basilica minor a diecezei noastre, la Cacica. Programul pelerinajului cuprinde: 10.00: Ritul de primire solemnă a pelerinilor şi celebrarea penitenţială; 10.30: Sfântul Rozariu; 11.00: Sfânta Liturghie pontificală, prezidată de PS Petru Gherghel, 13.00: prânzul; 14.00: Adoraţia euharistică şi binecuvântarea cu sfântul sacrament; 15.00: plecarea.
Sunt invitaţi să participe cei bolnavi însoţiţi de cei dragi, sub coordonarea preoţilor, a persoanelor consacrate şi a personalului medical, dar şi toţi credincioşii care vor să fie alături de cei aflaţi în suferinţă.
Detalii se pot obţine de la părinţii parohi, de la dr. Gema Băcoanu (0742/034062), de la d-na Antonina Dogariu (0741/217381), de la pr. rector Romuald Bulai (0722/400146) sau de la pr. Laurenţiu Dăncuţă (0721/565663).
Tămăduitoarea bolnavilor, roagă-te pentru noi!