Se încheie în luna mai sărbătorirea bicentenarului naşterii sfintei Maria Giuseppa Rossello, născută în anul 1811, fondatoarea Institutului "Fiicele Doamnei Noastre a Milostivirii", care activează şi în Dieceza de Iaşi, la Botoşani.
Maria Giuseppa Rossello s-a născut la 27 mai 1811, la Albissola Marina, în apropiere de Savona (Italia), fiind cel de-al patrulea dintre cei zece copii ai părinţilor Bartolomeo Rossello şi Maria Dedone. A fost botezată în aceeaşi zi cu numele de Benedetta. S-a distins încă din copilărie prin studiu, compasiune faţă de săraci şi, în mod special, prin devoţiunea faţă de Isus răstignit şi sfânta Fecioară Maria. S-a înscris în tinereţe (în anul 1830) în Ordinul Franciscan Terţiar, iar între anii 1830 şi 1837 a fost în serviciul unei familii înstărite din Savona, numită Monleone. Simţindu-se atrasă de viaţa călugărească, a cerut să intre în rândul Fiicelor Sfintei Maria a Zăpezii, însă a fost refuzată pentru că familia ei nu deţinea suficiente resurse economice care să-i asigure pregătirea în vederea acceptării. În anii următori a trecut prin grave suferinţe: prima dată moare mama sa, iar la scurt timp doi fraţi mai mari şi tatăl; ea devine singurul sprijin al familiei.
Nu renunţă la gândul de a se dedica vieţii consacrate. În anul 1837, la solicitarea episcopului de Savona, Agostino de Mari, care căuta persoane disponibile să se dedice slujirii copiilor săraci, Benedetta răspunde afirmativ. Episcopul îi găseşte o casă care va deveni prima şcoală pentru copiii defavorizaţi. Acestei opere i se alătură imediat alte trei tinere. Data fondării acestei mici comunităţi a fost 10 august 1837. Un crucifix, o statuetă a Maicii milostivirii şi un cont de cinci lire au reprezentat prima lor "bogăţie". La 22 octombrie 1837 au avut loc primele depuneri de voturi, Benedetta primind din partea episcopului numele de sora Maria Giuseppa. Comunitatea a fost numită Fiicele Doamnei Noastre a Milostivirii. La 2 august 1839, surorile depun jurămintele perpetue. Sub conducerea surorii Maria Giuseppa, congregaţia se va extinde, între anii 1842 şi 1855, în provincia Liguria, datorită altor tinere disponibile să colaboreze la munca de educaţie şi ajutorare a copiilor şi tinerilor.
Maria Giuseppa încredinţează întreaga operă providenţei divine, sfintei Maria, maica milostivirii şi sfântului Iosif. Prin exemplul deosebit şi deviza "Inima la Dumnezeu, mâinile pentru muncă", a transmis tuturor surorilor ei un profund spirit caritativ.
Părăseşte această lume la 7 decembrie 1880, în "casa mamă" din Savona, în faimă de sfinţenie, fiind înmormântată în cimitirul oraşului.
Cauza de beatificare a fost depusă la Roma, la 23 iulie 1924. A fost beatificată la 6 noiembrie 1938, după ce două surori din congregaţie au fost vindecate în mod miraculos prin mijlocirea Mariei Giuseppa.
Canonizarea a fost celebrată la 12 iunie 1949, de către papa Pius al XII-lea.
Sr. M. Bianca Bonaria
* * *
Institutul "Fiicele Doamnei Noastre a Milostivirii"
Primele case ale congregaţiei s-au dezvoltat în Italia. Noi suflete se dedică vieţii consacrate şi îmbrăţişează carisma fondatoarei. La Savona, sora Maria Giuseppa va deschide o a doua casă în anul 1959, dedicată îngrijirii fetelor tinere care proveneau din familii sărace. În anul 1869, a fost fondat Micul seminar pentru copiii defavorizaţi. Dovedind spirit misionar, în anul 1876 un grup de surori a plecat la Buenos Aires, Argentina, iar apoi în alte ţări şi continente. Ultimul vis al sfintei Maria Giuseppa, început de ea şi finalizat postum, a fost deschiderea unei case pentru tinerele care practicau prostituţia şi care voiau să abandoneze această cale. Au fost deschise ulterior şcoli, case de primire, grădiniţe, orfelinate. La moartea fondatoarei, congregaţia avea 65 de case. Astăzi surorile activează în peste 21 de ţări; congregaţia este prezentă în Europa, Asia, America Latină şi Africa. Familia Rosselliană cuprinde, pe lângă surori, mai multe ramuri: Preoţii Milostivirii, Asociatele Laice în Apostolatul Milostivirii, Colaboratorii Laici, Agenţi ai Milostivirii. În Dieceza de Iaşi, surorile sunt prezente la Botoşani, punând în practică dorinţa arzătoare a sfintei Maria Giuseppa Rossello: "Dacă aş putea avea braţele atât de lungi încât să îmbrăţişez toată lumea şi să fac bine tuturor!".