Religia, înţeleasă ca legătură între cer şi pământeni, înseamnă, de fapt, bucurie.
"Când a venit împlinirea timpului", trimisul ceresc, arhanghelul Gabriel, a spus Fecioarei din Nazaret, Maria, aleasa lui Dumnezeu, zămislită fără pată: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine" (Lc 1,28). A fost preludiul întrupării Fiului lui Dumnezeu, cuvântul veşnic, care "s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14).
La naşterea lui Isus, îngerii anunţă păstorilor din împrejurimile Betleemului: "Vă vestim bucurie mare care va fi pentru tot poporul" (Lc 2,10).
După activitatea sa de evanghelizare, confirmată cu multitudinea de semne divine în favoarea celor năpăstuiţi, înainte de a-şi da viaţa din iubire pentru răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului, intrând în Ierusalim, Isus este ovaţionat de mulţimile care mergeau împreună cu el, strigând: "Osana! Fiul lui David!" (Mt 21,9). Aşadar, pământenii, la rândul lor, salută pe cel venit din cer, tot cu imperativul: Bucură-te!
Reţinem acest salut reciproc dintre cer şi pământ şi îl actualizăm an de an, ca un ecou permanent, în timpul pascal, adresat mamei lui Isus Înviat, în rugăciunea: Bucură-te, regina cerului, aleluia! Căci acela pe care ai fost vrednică să-l porţi, aleluia! A înviat precum a zis, aleluia! Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, aleluia! Bucură-te şi te veseleşte, Fecioară Marie, aleluia! Căci Domnul a înviat, cu adevărat, aleluia! Dumnezeule, care ai binevoit să bucuri lumea prin învierea Fiului tău, Domnul nostru, Isus Cristos, fă-ne, te rugăm, ca prin Născătoarea lui, Fecioara Maria, să dobândim bucuriile vieţii veşnice. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.
Astfel, bucuria pascală devine, implicit, bucurie mariană. Mama noastră, regina cerului şi a pământului, răspunde la acest salut şi la acela care răsună fără încetare, zi şi noapte, prin rugăciunea minunată a rozariului. Ea ne va inunda sufletele cu bucuria şi speranţa care vor fi puterea noastră în parcurgerea cu succes a călătoriei spre Paştele veşnic, în Ierusalimul ceresc.
