Expresia "omul este capodopera creaţiei" este, în pofida părerii contrare a unora, o realitate.

De la primul cuplu uman până astăzi, familia a fost, este şi rămâne celula societăţii. Fiul lui Dumnezeu, întrupat, a consfinţit-o. Magisteriul Bisericii îi respectă sacralitatea, a intervenit şi intervine mereu, cu mai multă intensitate în momentele de criză.

Este bine cunoscută grija constantă a fericitului papă Ioan Paul al II-lea cu privire la familia creştină, în ansamblul marii familii umane. Exortaţia sa apostolică Familiaris consortio, din 22 noiembrie 1981, privind obiectivele familiei creştine în lumea contemporană, este mereu actuală. Papa afirmă că, în experienţa familiei, omul e chemat să trăiască şi să realizeze cu succes vocaţia fundamentală la iubire, care îi este proprie. Familia creştină este Biserica în miniatură, o comunitate de persoane, şi constituie prima experienţă a Bisericii, primul loc în care este acceptată, recunoscută şi împărtăşită experienţa iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Ea este chemată să fie o profundă şi solidă comunitate de viaţă şi de iubire care să permită fiecăruia dintre membrele sale să se deschidă şi să-şi realizeze propria vocaţie în slujba vieţii, care lucrează la umanizarea societăţii şi care participă la misiunea Bisericii.

Foruri competente au propus norme înţelepte în favoarea familiei. În rândurile următoare din acest număr al revistei, precum şi în altele care vor succeda, vom prezenta astfel de norme, cuprinse în Carta drepturilor familiei, publicată într-o Nouă enciclopedie catolică, în limba franceză, cunoscută sub denumirea de THËO, apărută la Editura "Droguet-Ardent / Fayard", 1989.

Articolul 1 din această cartă are următoarea formulare:

"Toate persoanele au dreptul să-şi aleagă propria stare de viaţă, de a se căsători şi de a întemeia o familie sau să rămână celibatari.

a) Orice bărbat şi orice femeie, ajunşi la vârsta de a contracta căsătoria şi având capacitatea necesară, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie, fără nici o discriminare; restricţii legale cu privire la exercitarea acestui drept, fie de natură permanentă, ori temporară, nu pot fi introduse decât dacă ele sunt cerute de exigenţe grave şi obiective privind instituţia căsătoriei însăşi, precum şi însemnătatea ei publică şi socială; în toate cazurile, ele trebuie să respecte demnitatea şi drepturile fundamentale ale persoanei umane". (va urma).

P.A.D.