În fiecare număr al revistei am scris, la această pagină, despre bucurie. De această dată am ajuns, parcă, la apogeu, ţinând cont că în această lună are loc la Iaşi Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic. O întâlnire care se doreşte a fi o sărbătoare a bucuriei, dar nu a unei bucurii efemere, ci a unei bucurii care izvorăşte din credinţă şi care dăinuie. Tema întâlnirii este tocmai: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul!" (Fil 4,4). Papa Benedict al XVI-lea spunea că în timpul fiecărei Zile Mondiale a Tineretului se experimentează o bucurie intensă, bucuria comuniunii, bucuria de a fi creştini, bucuria credinţei. Lucrul acesta este valabil şi pentru întâlnirile diecezane sau naţionale. Este una dintre caracteristicile acestor întâlniri. Aceste evenimente au o mare forţă de atracţie, deoarece într-o lume adesea marcată de tristeţe şi nelinişti sunt o mărturie importantă a frumuseţii şi a credibilităţii credinţei creştine. Biserica are vocaţia de a duce lumii bucuria şi de aceea, prin aceste întâlniri, doreşte să îi însoţească pe tineri pe drumul, adeseori anevoios, de descoperire a frumuseţii credinţei.
Dar, oare, a vorbi despre bucurie, nu este ceva banal? Bucuria, în sine, nu este ceva trecător? Este potrivit ca tema unei întâlniri de amploare, cum este INTC 2012, să se refere tocmai la bucurie? Papa răspunde foarte direct spunând că aspiraţia la
bucurie este imprimată în interiorul fiinţei umane. Inima omului caută bucuria profundă, deplină şi durabilă, care să poată da "gust" existenţei. Bucuriile autentice, cele mici din fiecare zi sau cele mari din viaţă, îşi au toate originea în Dumnezeu, chiar dacă lucrul acesta nu îl descoperim imediat. Dumnezeu este comuniune de iubire veşnică, este bucurie infinită care nu rămâne închisă în ea însăşi, ci se extinde în cei pe care el îi iubeşte şi care îl iubesc. La această bucurie Dumnezeu ne cheamă pe fiecare în parte!
Bucuria are de-a face cu dorinţa. Când vorbim de dorinţă ne gândim imediat la instinct, la o forţă greu de controlat, un fel de câmp magnetic care atrage, în mod haotic, impulsuri dezordonate. Dar nu este aşa! Dorinţa adevărată este o disponibilitate de a canaliza energiile noastre spre un bine esenţial pentru viaţa noastră. Nu este, aşadar, un impuls orb, o tensiune nebună, un instinct de necontrolat, ci o aspiraţie semnificativă spre ceva care este plin de valoare. În felul acesta, dorinţa este ceva nobil! Dorinţa poate duce la adevărata bucurie atunci când se caută ceea ce este cel mai nobil pentru om, atunci când omul nu se amăgeşte cu satisfacţii imediate şi trecătoare. Înseamnă a dori ceva mai mult pentru propria persoană, dar fără a călca în picioare pe alţii, a avea aspiraţii profunde, a ţinti mai sus, a iubi propria viaţă şi a depune mereu efortul de a o înnobila mai mult, a face propria parte pentru ca adevăratele valori (dreptatea, cinstea, corectitudinea, prietenia, iubirea etc.) să se răspândească. Faptul de a contribui la crearea unei lumi noi poate aduce multă bucurie!
Opusul bucuriei nu este tristeţea, ci... plictiseala! Este o stare de neant, pasivitate cronică, lipsa oricărui chef, aplatizarea gândurilor şi simţurilor! Plictiseala este cea care ucide orice dorinţă, deci şi orice bucurie. Nu se poate trăi în felul acesta! Mai ales un tânăr nu este tânăr dacă trăieşte aşa!
Iată de ce bucuria este importantă! Este un motor al vieţii! INTC are rolul de a le spune tinerilor că a găsi şi a păstra bucuria spirituală se naşte din întâlnirea cu Domnul, care cere să-l urmăm şi să facem alegerea hotărâtă de a miza totul pe el. De astfel de tineri, plini de dorinţă şi de bucurie, are nevoie Biserica şi societatea!
