"Toţi vom fi schimbaţi de victoria Domnului nostru Isus Cristos" (1Cor 15,51-58), este tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie) din acest an. Textele au fost pregătite de un grup de lucru de creştini din Polonia.
În virtutea dorinţei manifestate de Isus, Ca toţi să fie una, un număr impresionant de creştini, de pe toate continentele, conştienţi de urgenţa ecumenismului, a unităţii creştinilor, continuă să dorească şi să se roage pentru ca toţii creştinii să fie împreună. Acum, în mileniul al treilea al creştinismului, unitatea este destul de posibilă pentru unii şi destul de dificilă pentru alţii. Mai mult, se simte imperios necesară unirea creştinilor pentru a oferi, împreună, lumii de azi o mărturie mai credibilă şi mai eficace a mesajului evanghelic. O întrebare: de ce oare totuşi, unii creştini rămân în afara sau împotriva acestei străduinţe şi împotriva rugăciunii pentru unitatea creştinilor?
Drept dovadă că eforturile multor creştini pentru înfăptuirea ecumenismului se concretizează, este Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, la care participă credincioşii multor Biserici sau comunităţi ecleziale. În acest sens, au fost publicate texte şi rugăciuni care se pot folosi la celebrările din săptămâna 18-25 ianuarie 2012. De data aceasta, textele pentru Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2012 ne vin din Polonia, unde un grup ecumenic a pregătit o liturgie care se bazează pe experienţa creştinilor polonezi, care au trăit momente de bucurie şi de adversitate. Istoria Poloniei a fost marcată de o serie de înfrângeri, de victorii, de invazii, de diviziuni şi de asuprire din partea puterilor străine şi a sistemelor ostile. Efortul constant de a depăşi sclavia şi dorinţa de libertate sunt o caracteristică a istoriei poloneze.
Celebrarea are ca temă textul din 1Cor 15,51-58, care vorbeşte despre puterea transformatoare a credinţei în Cristos, îndeosebi în raport cu rugăciunea noastră pentru unitatea vizibilă a Bisericii. Rugându-ne şi străduindu-ne pentru unitatea deplină şi vizibilă a Bisericii, noi vom fi schimbaţi, transformaţi şi configuraţi cu Cristos. E vorba despre o emoţionantă viziune care poate să ne umple de o anumită teamă. Unitatea pentru care ne rugăm va putea să ceară reînnoirea formelor zilnice ale vieţii Bisericii. Această unitate nu este pur şi simplu o noţiune "comodă" de prietenie şi cooperare. Cere o voinţă de a recunoaşte colaborarea reciprocă. Trebuie să ne deschidem unii faţă de alţii, să oferim şi să primim darurile reciproc, cu scopul de a putea intra cu adevărat în noua viaţă a lui Cristos, care este unica victorie adevărată.
La acest material au colaborat reprezentanţi din Biserica Romano-Catolică, Biserica Evanghelică Luterană, Biserica Catolică Poloneză, Biserica Ortodoxă Autocefală Poloneză şi Biserica Metodistă Unită.
Adesea avem nevoie, în cultivarea dorinţei de unitate, de cuvinte care să ne încurajeze. Se pare că nimeni nu a vorbit mai frumos şi mai convingător, despre frumuseţea şi importanţa unităţii, ca fericitul Ioan Paul al II-lea, care a semnat scrisoarea enciclică "Ut unum sint", document ce poate fi manualul şi îndreptarul oricărui creştin care vrea să tindă spre unitate.
Acelaşi papă, cu ocazia vizitei patriarhului României Teoctist, la Roma, la 13 octombrie 2002, adresa oaspetelui următoarele cuvinte: "Pentru a ajunge la deplina comuniune, trebuie să depăşim cu mult curaj orice formă de lenevie şi de îngustime a inimii. Trebuie să cultivăm spiritualitatea comuniunii, care înseamnă capacitate "de a simţi fratele de credinţă ca unul care-mi aparţine, pentru a şti să împărtăşeşti cu el bucuriile şi suferinţele lui, pentru a-i intui dorinţele şi a avea grijă de nevoile sale, pentru a-i oferi o adevărată şi profundă prietenie". Trebuie să alimentăm necontenit pasiunea pentru unitate".
