Evangheliştii sinoptici (Matei, Marcu şi Luca) descriu pregătirea activităţii publice a lui Isus, insistând asupra predicării susţinute de sfântul Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul Mesiei, ascet din creştet până în tălpi, care îi cheamă pe toţi la convertire, botezându-i în apa Iordanului. Isus însuşi, "pentru a împlini toată dreptatea", cere să fie botezat de către Ioan.
Apostolul iubirii, după ce în primele 18 versete ale primului capitol din evanghelia scrisă de el prezintă, în profunzime teologică, misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Cuvântul veşnic al Tatălui, în următoarele versete, 19-36, ale aceluiaşi capitol, redă mărturia plină de smerenie a omonimului său, sfântul Ioan Botezătorul: "Eu sunt glasul celui care strigă în pustiu, îndreptaţi calea Domnului, după cum a spus Isaia profetul" (v. 23). Iar pentru a răspunde în mod direct celor trimişi dintre farisei, care îl întrebau de ce botează, dacă, după spusele lui, nu este nici Cristos, nici Ilie, nici profetul, sfântul Ioan precizează: "Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi..." (v. 26).
O mister al ignoranţei şi al nereceptivităţii! Cei care posedau sursele cunoaşterii dumnezeieşti, Sfintele Scripturi, evidenţiate în Mesia, contemporanul lor, l-au repudiat, cerând să fie răstignit, ceea ce totuşi, în planul divin, devine izvor de mântuire veşnică. O întrebare rămâne mereu actuală: De ce nu beneficiază mai mulţi, toţi, de această mântuire? Răspunsul este acela al ignoranţei de multe feluri şi al lipsei de receptivitate, arătate în istoria bimilenară a religiei creştine.
O reflecţie serioasă poate da la iveală vinovăţia fiecăruia în ceea ce priveşte adevărata, vitala cunoaştere a aceluia care a voit să fie mereu în mijlocul nostru prin cuvântul său, în tainele sale sfinte, îndeosebi în Euharistia sa, în Biserica sa.
