- Ne-au scris de sărbători: Galina P. Pajura (Bucureşti); Eveline Mărculescu (Galaţi); Elena Dascălu (Iaşi); Antonia Ştefania Georgescu (Moineşti); Erwin Josef Ţigla (Reşiţa); pr. Dominic Hîrja (Bucureşti); pr. Ioan Pop (Lugoj); Acţiunea Catolică (Iaşi); Surorile Misionare (Butea); Congregatio Jesu (Popeşti-Leordeni şi Rădăuţi); Surorile "Sfântul Carol Borromeu" (Gioseni); Surorile lui Isus Răscumpărătorul (Oneşti); Surorile "Inimii Neprihănite" şi copiii de la Casa "Sfântul Iosif" (Odorheiul Secuiesc); Viorica Făgărăşanu şi Vasile Creţa (Bucureşti); Trandafira Rufă şi fam. Niculescu (Constanţa).
Vă mulţumim pentru gândurile trimise!
- Angela Dumea (e-mail). "La Universitatea Yale este un vitraliu creat de Louis Comfort Tiffany intitulat Educaţia, în care sunt prezentate în armonie ştiinţa (personificată prin devotament, muncă, adevăr, cercetare şi intuiţie) şi religia (personificată prin puritate, credinţă, speranţă, veneraţie şi inspiraţie). Şi eu am considerat întotdeauna că ştiinţa şi credinţa nu sunt două noţiuni care se exclud reciproc, ci, dimpotrivă, una se completează pe cealaltă. Iată de ce nu mi-a plăcut deloc formularea din numărul din octombrie 2011 al revistei "Lumina creştinului" de la p. 25 din cadrul rubricii "Poşta redacţiei": "Biserica Catolică face separaţie clară între ştiinţă şi credinţă. Ca atare, nu intră în competenţa Bisericii să se ocupe de ştiinţă, precum nu intră nici în competenţa ştiinţei să se ocupe de credinţă". Sunt convinsă că nu aceasta a fost intenţia autorului articolului, dar se poate induce ideea că ştiinţa şi religia sunt antagonice, că unde este ştiinţă, nu încape credinţă... Este ceea ce a încercat comunismul să inoculeze în mintea oamenilor: că a fi credincios înseamnă a fi retrograd, înapoiat, descurajând astfel manifestarea credinţei. Or, nu este aşa, au demonstrat-o atâţia oameni de ştiinţă credincioşi. Cred că este bine să se aducă unele lămuriri pentru că se poate înţelege greşit. În ceea ce mă priveşte, voi continua să-mi învăţ copiii că ştiinţa şi religia se completează reciproc: una ne învaţă despre creaţie şi legile ei, alta despre Creator şi însuşirile lui".
Apreciem mult că citiţi revista "Lumina creştinului". Cu privire la raportul dintre credinţă şi ştiinţă suntem de aceeaşi părere cu dv. Cele două nu se exclud, merg împreună. Ceea ce s-a notat în pagina citită de dv. este acelaşi lucru cu cele exprimate de dv. la finalul mesajului: "Una ne învaţă despre creaţie şi legile ei, alta despre Creator şi însuşirile lui". În aceasta stă "separaţia": una se ocupă de ceva şi cealaltă de altceva. Aşadar, în răspunsul respectiv nu se vorbeşte de antagonism sau opoziţie, ci de separaţie în sensul exprimat mai sus. Vă mulţumim!
- Dorin Martea (e-mail). "Am şi eu două întrebări: 1) Dacă un credincios n-a participat la o sărbătoare de poruncă are voie să se împărtăşească? 2) Un preot are dreptul să consume salam în timpul postului? Pur şi simplu am văzut aceasta personal".
1) Depinde din ce cauză n-a participat la Liturghie... Dacă a fost bolnav sau în spital e una, dacă a neglijat e altceva. Ca să ne putem împărtăşi trebuie să avem sufletul curat. Apostolul Paul spune în Scrisoarea către Corinteni că fiecare trebuie să ne cercetăm şi apoi să ne apropiem de sfânta Împărtăşanie. Una dintre poruncile Domnului spune: "Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului". Dacă o călcăm în mod voit, evident că nu ne mai putem apropia de sfânta Împărtăşanie.
2) În Biserica Catolică, postul înseamnă tăcere, reflecţie, meditaţie la ceea ce va avea loc, citirea Scripturii. Înseamnă, de asemenea, îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi: cu vecinii, în casă etc. În general, catolicii au abstinenţă de carne vinerea. În două zile pe an (Vinerea Mare şi Miercurea Cenuşii) trebuie să renunţe, pe cât posibil, la toate mesele. Aşadar, dacă aţi văzut un preot catolic mâncând carne în timpul Adventului şi nu era o zi de vineri era totul în ordine.
- Dana Lorena (e-mail). "Dacă l-am iubi pe Dumnezeu, pe Isus, nu l-am numi miel. Prin puterea cuvântului dacă va apărea chiar ca un miel? Oare unui om îi place să-l vadă pe Isus răstignit pe cruce? Povestind nepoţilor mei despre răstignire au început să plângă. Cumnata mea mi-a zis că mai bine nu le mai povestim! Semnul nazist a fost interzis tocmai din respect pentru cei care au suferit. Oare îl iubim pe Dumnezeu, arătând mereu, în orice loc, cum l-am batjocorit pe Isus şi-l batjocorim în continuare expunându-l aproape dezbrăcat? Prin aceasta propovăduim un Isus mort, cu izbânda diavolului! Nu aceasta era menirea lui, să se răstignească, ci să-l cunoaştem pe Dumnezeu Tatăl prin Cuvânt. Dar s-a ştiut că va fi răstignit. Suntem liberi. Credeţi că dacă nu era răstignit nu s-ar fi împlinit menirea? Dar Moise a întors mânia idolatrilor! Ce căutăm cu icoane ca să ne încurcăm în faţa copiilor? Nepoata mea de 12 ani văzând o icoană şi spunându-i că-i Maica Domnului mi-a spus categoric că ea o ştie din altă icoană şi că arată altfel! Isus s-a schimbat la faţă!".
Trecând peste faptul că nu v-aţi semnat şi nu v-aţi prezentat numele real, nu cred că am înţeles bine la care întrebare ar trebui să vă răspundem mai întâi. În Sfânta Scriptură, pe care ne place să credem că aţi citit-o, este notat că Ioan Botezătorul îl arată într-o zi pe Isus şi spune: "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (In 1,29). Mielul este Mântuitorul care a venit la noi, cel care s-a jertfit pe cruce, cel care "este blând şi smerit cu inima". Aşa l-a văzut şi profetul Isaia (53,7), ca un miel nevinovat care îşi dăruieşte viaţa: "Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, n-a deschis gura". Cu privire la cruce, probabil că nu le place să privească la cruce celor care nu vor să-şi schimbe viaţa. Pentru aceştia privitul la cruce este ca un fel de amintire a păcatelor lor şi aceasta nu doresc. Să sperăm că dv. nu faceţi parte din această categorie. Oricum, apostolul Paul spune că el se mândreşte cu crucea: "În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!" (Gal 6,14), iar în altă parte subliniază: "Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Cristos" (Fil 3,18). La fel şi cu privire la propovăduirea lui Cristos mort, care apoi a înviat. Moartea lui Cristos arată jertfirea sa pentru noi, învierea ne vorbeşte de puterea lui de a ierta. Acelaşi apostol spune: "Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri, o nebunie" (1Cor 1,23). Vă recomand, prin urmare, să vă preocupaţi mai mult de ce spune Scriptura, nu ce spune cumnata. Între semnul nazist şi cruce este o mare diferenţă, peste care aţi trecut cu uşurinţă. Zvastica i-a făcut pe oameni să sufere. Crucea este semnul mântuirii, prin ea Cristos a adus eliberarea oamenilor din păcate. Icoanele nu încurcă pe nimeni, dimpotrivă ajută la a înţelege mai bine lumea lui Dumnezeu. Au fost alţii înaintea dv. care au luptat împotriva icoanelor. Aceştia se numeau iconoclaşti. Pentru a rezolva problema, episcopii din întreaga lume s-au adunat în Conciliul de la Niceea (24 septembrie - 13 octombrie 787). A fost stabilită, cu acea ocazie, tradiţia potrivit căreia "pot fi expuse imagini demne de veneraţie şi sfinte, în culori, în mozaic şi în alte modalităţi potrivite, în sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe vasele şi veşmintele sacre, pe ziduri şi pe mese, în case şi pe străzi". Aşa cum bunicii dv. nu au fost încurcaţi cu privire la icoane şi la cruce şi nici pe dv. nu v-au încurcat, suntem convinşi că nici nepoata nu se va încurca. Important este să nu o duceţi dv. în eroare prin ideile care în mod sigur nu din Scriptură sau de la Biserică le-aţi primit. Vă dorim gânduri bune!
- Ghe. Vasilescu (e-mail). La cele scrise de dv. cu privire la rolul sfântului apostol Petru în Biserică, vă răspundem următoarele. Scott şi Kimberly Hahn sunt doi teologi protestanţi americani care s-au convertit la catolicism după multe studii. El, profesor de Sfânta Scriptură, în anul 1986; ea, teolog, în anul 1990. Ei au scris povestea lor de căutare a adevărului într-o carte tradusă în limba română: Drumul nostru spre Biserica Romei, Ed. "Galaxia Gutemberg", 2010. Până şi ei au observat acelaşi argument sesizat mai înainte de sfinţii părinţi: "Evanghelia după Matei subliniază rolul lui Isus ca urmaş al lui David şi ca rege al lui Israel, care a fost trimis de Tatăl său pentru a aduce împărăţia lui Dumnezeu. Cred că Matei 16,17-19 ne arată cum Isus înfăptuieşte împărăţia. I-a dat lui Simon trei lucruri: în primul rând un nou nume Petru (Piatră), în al doilea rând făgăduinţa că va zidi o Biserică pe Petru, iar în al treilea rând cheile împărăţiei cerurilor. Tocmai cel de-al treilea punct mi se pare atât de interesant. Când Isus vorbeşte despre cheile împărăţiei cerurilor, se referă la un pasaj important din Vechiul Testament, Isaia 22,20-22, unde Ezechiel, urmaşul tronului lui David şi regele Israelului de pe vremea lui Isaia, îl înlocuieşte pe mai marele palatului, Şebna, cu unul nou, pe nume Eliachim. Fiecare ştia care dintre membrii palatului va trebui să preia funcţia de conducător, acesta urmând să primească cheile. Predându-i lui Petru cheile împărăţiei cerurilor, Isus a pus bazele funcţiei de conducător, care să administreze Biserica, aceasta reprezentând împărăţia sa pe pământ. Astfel, cheile sunt un simbol pentru oficiul şi primatul lui Petru, care trebuiau predate urmaşilor săi; aşa s-a întâmplat de-a lungul veacurilor" (p. 96).
