Se numeşte Marghita Dodoc, este din Butea, jud. Iaşi. Duminică, 15 ianuarie, a împlinit 100 de ani. Comunitatea catolică s-a rugat pentru ea la sfânta Liturghie de la ora 11.00.

"Cum e să ai 100 de ani?", a fost întrebată. "Puterile mi-au slăbit. Până acum am biruit", a fost răspunsul. În viaţa ei nu a prea luat medicamente şi nici acum nu ia. Nu o doare nimic ziua, doar oasele noaptea.

Mi-a povestit despre cele două războaie mondiale. Îşi aminteşte că prin sat au fost nemţii şi ruşii. A prins trei biserici şi şapte parohi al căror nume nu l-a uitat. Ştie şi ce s-a întâmplat în august 1948, când comuniştii au venit să-l ridice pe pr. Gheorghe Petz, parohul de atunci. Îşi aminteşte cum oamenii au ieşit să-l apere pe preot, cum a venit armata, cum i-a arestat pe unii care au făcut ani mulţi de închisoare. Mama ei a fost bătută, alături de alte persoane. Ea a scăpat cu fuga. A prins apoi întovărăşirea şi colectivizarea. I s-a luat şi puţinul pământ pe care-l mai avea. A apucat şi evenimentele din anul 1989, când comuniştii au căzut.

"Cum erau oamenii înainte? Erau mai buni?" am întrebat-o. "La fel ca azi", mi-a răspuns.

Viaţa nu întotdeauna i-a surâs. A avut parte de multe încercări şi suferinţe. S-a născut la 15 ianuarie 1912, din părinţii Roza şi Ianuş Blaj. În aceeaşi zi a fost botezată. Nu a avut posibilitatea să meargă la şcoală. A învăţat doar să se semneze. S-a căsătorit în anul 1935 cu Petru Dodoc. Împreună au avut o fată. După doi ani de la căsătorie, soţul, după ce o bate, o părăseşte şi pleacă în lume, pe lângă Ploieşti. Nu-l va mai interesa nici soţia, nici copilul. Marghita, la 25 de ani, rămâne singură şi-şi creşte copilul. Este nevoită să plece şi din casă. Tatăl ei îi construieşte în prelungirea căsuţei lui o cameră. În anul 1960, tatăl ei moare în condiţii dramatice. După ce fiica ei, Maria, se căsătoreşte, va avea grijă de cei şapte nepoţi. Necazurile continuă. La 27 august 1973, doi dintre nepoţi: Ieronim (11 ani) şi Tereza (9 ani) alunecă şi se îneacă în Siret aproape sub ochii ei. Cu trei ani în urmă o conduce pe ultimul drum şi pe fiica sa.

Cum a biruit, am aflat tot de la ea. Se roagă mai multe rozarii pe zi, iar până acum zece ani când putea să meargă mai uşor era nelipsită de la Liturghie.

Duminică au înconjurat-o nepoţii, cei patru strănepoţi, rudele şi cunoscuţii. I-au cântat, i-au oferit daruri, au stat de vorbă şi s-au rugat cu ea. Era bucuroasă că doi dintre nepoţii ei au îmbrăţişat viaţa consacrată: sr. Ana Dorcu, soră în Congregaţia Oblatelor Asumpţioniste în Plovdiv (Bulgaria), şi pr. Iosif Dorcu, paroh şi decan de Iaşi.

Pr. Petru Blaj, parohul comunităţii, i-a oferit prin nepotul ei o diplomă. După Liturghie, surorile din Congregaţia Misionarele Pătimirii lui Isus, copiii din parohie şi părintele vicar Mihai-Gabriel Balint au mers şi i-au cântat "La mulţi ani".

PS Petru Gherghel, pe lângă cuvântul de felicitare, i-a trimis un rozariu şi un crucifix.

În ziua de 10 ianuarie a vizitat-o şi primarul Costel Năstase care a felicitat-o, i-a oferit o diplomă şi un plic cu 500 lei.

În cadrul Liturghiei de duminică, pr. Iosif Dorcu a spus ce anume l-a impresionat cel mai mult la bunica sa: "Încrederea în Dumnezeu. Ea a povestit că atunci când era tânără, era tare necăjită că nu avea bani să se descurce. S-a dus în biserică. Era într-o zi de miercuri. S-a rugat mult, inclusiv la sfântul Iosif. Duminica următoare, după Liturghie, vreo trei persoane au întrebat-o dacă nu vrea să ţese sau să împletească sau să meargă la ghilit pânză".

De-a lungul anilor, la redacţie au ajuns veşti şi despre alte persoane care au ajuns la 100 de ani: Aniţa Dămoc (Horgeşti, n. 6 august 1906, d. 27 mai 2008), Ferdinand Hodea (Gioseni, n. 1900, d. 2 aprilie 2002), Martin Ciceu (Faraoani, n. 28 octombrie 1911).