Una dintre figurile ilustre ale rezistenţei anticomuniste prin credinţă a Bisericii locale a fost preotul Iosif Duman, din Ordinul Fraţilor Minori Conventuali. Acesta s-a născut la 8 octombrie 1906 la Hălăuceşti, a urmat cursurile Seminarului Franciscan de la Hălăuceşti, precum şi cele ale Facultăţilor de Teologie de la Osimo (Italia) şi Cracovia (Polonia). A fost sfinţit preot la 21 mai 1932 la Osimo, iar după revenirea în ţară a activat în parohiile Săbăoani, Huşi, Bacău şi Buruieneşti. După arestarea în anul 1948 a pr. provincial Anton Bişoc, paroh de Săbăoani, preotul Iosif Duman a fost numit păstor al acestei parohii, reuşind, la fel ca şi predecesorul său, să păstreze populaţia catolică unită în jurul bisericii, pe care a păstorit-o protejând-o de ingerinţele politice şi de persecuţiile tot mai frecvente ale regimului comunist ateu.
În acest context, arestarea la 22 februarie 1951 a preotului Iosif Duman de către Securitatea din Roman nu a constituit o surpriză. Respectând întocmai dispoziţiile episcopilor Anton Durcovici şi Marcu Glaser, preotul Iosif Duman a refuzat să adere la gruparea "preoţilor democraţi", organizatori ai "consfătuirilor" de la Târgu Mureş şi Gheorgheni. Mai mult decât atât, preotul le-a explicat sătenilor datoria de a apăra unitatea Bisericii şi de a rămâne fideli Sfântului Scaun în acei ani de grele încercări şi prigoană a forţelor răului. De asemenea, în anul 1950 el a interzis sătenilor să citească o broşură cu caracter antireligios distribuită de agenţii comunişti locali, conţinând acuzaţii nefondate şi calomnii la adresa ierarhiei bisericeşti. În plus, se împotrivise creării unui G.A.C. (C.A.P.) la Săbăoani, afirmând că Biserica "susţine proprietatea privată, care este de drept natural şi dumnezeiesc".
În pofida anchetelor dure la care l-au supus securiştii Modest Ruscior şi Mihai Ababei, la 28 august 1951 Securitatea s-a convins că nu deţinea nicio probă incriminatoare pentru a-l deferi justiţiei. Cu toate acestea, el a fost declarat "reţinut administrativ" de către o comisie specială a Ministerului de Interne şi încadrat timp de 24 de luni într-o aşa-zisă U.M. - unitate de muncă.
Deoarece a refuzat "reeducarea" în captivitatea comunistă, Securitatea i-a prelungit în august 1953 cu încă 12 luni reţinerea în cadrul C.M. Mai mult, la 20 septembrie 1954 acesta nu a fost eliberat, ci trimis cu D.O. (domiciliu obligatoriu) în localitatea Brateş din judeţul Galaţi, probabil consecinţă a eşecului "reeducării" sale comuniste. Pe fondul politicii de destindere internaţională, la 20 iunie 1955 preotul Duman a fost eliberat, activând mai apoi ca paroh la Ciugheş-Palanca. A continuat să refuze colaborarea cu prigonitorii Bisericii, pe care îi incrimina pentru refuzul recunoaşterii libertăţii Bisericii, pentru arestarea preoţilor, pentru situaţia grea a credincioşilor şi persecutarea OFMConv. din România.
La 25 mai 1962 a fost arestat din nou, de data aceasta pentru asociere la un grup de preoţi anticomunişti (loturile Albert - Dămoc - Budău), fiind totodată acuzat de "propagandă şi agitaţie" în scopul schimbării regimului comunist şi distribuire de publicaţii religioase interzise. Au urmat luni de anchete şi trimiterea sa în judecată. Prin sentinţa nr. 7 / 4 februarie 1963, Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat la 6 ani de închisoare corecţională pentru "uneltire contra ordinii sociale", iar după recurs, Tribunalul Militar Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani de închisoare pentru "răspândirea de publicaţii interzise". A urmat calvarul închisorilor comuniste de la Bacău, Jilava şi Gherla, unde s-a îmbolnăvit grav. A fost graţiat de restul pedepsei prin Decretul 411 / 24 iunie 1964. A activat apoi în parohiile Nisiporeşti, Fărcăşeni, Slobozia şi Barticeşti, unde s-a stins din viaţă la 6 aprilie 1990.
