Născut la 16 februarie 1919 la Simioneşti, comuna Pildeşti, judeţul Neamţ, Petru Albert a urmat cursurile Seminarului Franciscan din Hălăuceşti şi pe cele ale Facultăţii de Filologie din Bucureşti.

A fost sfinţit preot la 14 septembrie 1947, activând ulterior în parohiile Săbăoani, Iaşi, Moineşti, Nisiporeşti, Pustiana, Piatra Neamţ, Mărgineni. A fost rector al Institutului Teologic Franciscan din Roman (1992-1994), activând apoi la conventele de la Nisiporeşti şi Galaţi.

Timp de un deceniu a fost urmărit informativ de Securitate, deoarece se manifestase ca un adversar al regimului comunist, condamnase aşa-zisele adunări ale "preoţilor democraţi" de la Târgu Mureş, Gheorgheni şi Cluj, a informat Occidentul despre starea de spirit a populaţiei catolice, arestarea episcopilor şi a preoţilor.

Era călăuzit de ideea că regimul comunist din România era destul de şubred, motiv pentru care îi îndemna pe confraţii săi preoţi la atitudine noncolaboraţionistă! De asemenea, pr. Petru Albert şi-a manifestat compasiunea faţă de deţinuţii politici aflaţi în închisori, unde "erau bătuţi fără milă" de "agenţii călăi ai Securităţii", şi unde trebuiau să îndure "foamea, frigul, durerile şi mizeria". În sfârşit, el a adus un elogiu preoţilor catolici care înfruntau persecuţiile comuniste, arătând că acestea "au existat şi există şi în prezent, dar ele întăresc Biserica pentru a rezista împotriva duşmanilor".

Pr. Petru Albert a fost arestat la 17 iunie 1961 de către securistul Toma Polac, deoarece fusese catalogat drept un "pericol deosebit pentru siguranţa statului", el fiind primul reţinut în cadrul loturilor "Albert" - "Dămoc" - "Budău" şi "Apostol".

Doi ani a fost anchetat cu duritate de Toma Polac şi Mihai Wolf, fiind obligat să semneze zeci de declaraţii mincinoase.

În mod dramatic, martori provenind din mediile catolice au fost obligaţi să recite la proces texte ce le fuseseră impuse de anchetatori, scopul fiind acela de a susţine "probele de vinovăţie", care urmau să garanteze trimiterea în puşcărie a pr. Petru Albert. Întregul proces a fost de altfel o farsă judiciară, al cărei obiect era condamnarea delictului de opinie şi anihilarea acelor reprezentanţi ai Bisericii Catolice care revendicau dreptul la libertatea de conştiinţă. În sfârşit, prin procesul farsă din anul 1963, Securitatea urmărea să producă dezbinări în rândurile clerului catolic, precum şi între preoţi şi credincioşi. Prin Sentinţa nr. 6 din 22 ianuarie 1963, pr. Petru Albert a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi în deplasare la Bacău la 12 ani muncă silnică pentru delictul de "uneltire contra ordinii sociale" şi la opt ani de închisoare pentru infracţiunea de "deţinere de publicaţii interzise".

Colegiul Militar de pe lângă Tribunalul Suprem i-a redus însă pedeapsa la opt ani de închisoare corecţională.

A trecut prin închisorile comuniste de la Bacău, Jilava, Giurgeni, Ostrov şi Salcia, fiind apoi graţiat de restul pedepsei prin decretul 411/31 iulie 1964.

În închisorile comuniste şi-a exasperat torţionarii prin criticile aduse regimului Dej, iar după eliberare i s-a deschis din nou dosarul de urmărire informativă deoarece era considerat de securişti drept un "element fanatic" şi continua să aducă elogii preoţilor care manifestaseră o atitudine "dârză" în puşcăriile comuniste.

Împotriva pr. Petru Albert a fost mobilizată o reţea de informatori, recrutaţi dintre cunoscuţii acestuia, cărora cel urmărit le făcea diverse destăinuiri.

Pr. Petru Albert rămâne una dintre figurile ilustre ale rezistenţei anticomuniste prin credinţă, un model de ataşament faţă de Biserică şi valorile credinţei catolice din România.

A murit la 14 iulie 2012 la Galaţi.