Dacă treceţi graniţa României pe la Carei, merită făcut un popas şi o rugăciune la cel mai mare sanctuar din Ungaria, Máriapócs. Biserica de aici, construită în secolul al XV-lea, există şi astăzi într-o formă modificată, dar importanţa şi renumele ei îşi au începutul în anul 1696.
La începutul sec. al XVII-lea exista la Pócs o bisericuţă greco-catolică din lemn. Icoana a fost pictată în anul 1675 de Papp István, fratele preotului. Mai există o ipoteză care spune că icoana ar fi fost pictată de un ţăran din Maramureş. Din punct de vedere artistic lucrarea este simplă. Maria ţine copilul pe braţul stâng, aşa cum se obişnuieşte în pictura orientală. În jurul capului, şi la Maria şi la Isus, străluceşte aureola, iar în apropierea feţelor, cu litere greceşti sunt următoarele prescurtări: MP-OY şi IC-XC: Maica lui Dumnezeu şi Isus Cristos. Maria este îmbrăcată cu o haină de purpură, cu mâna dreaptă arată spre pruncul care are mâna ridicată pentru binecuvântare, în stânga ţine o floare asemănătoare cu un crin. În jurul gâtului - lucru destul de neobişnuit - pruncul poartă o cruce. În colţurile superioare se văd capete de îngeri. Douăzeci de ani mai târziu, începând cu 4 noiembrie 1696, această icoană a lăcrimat.
În timpul sfintei Liturghii, un gospodar din Pócs, Eöri Mihály, a observat că din ochii Mariei de pe icoana din iconostas curg lacrimi, iar trăsăturile feţei ei exprimă durere. A doua zi o mare mulţime de oameni, în care erau şi ofiţeri imperiali, capelani militari, funcţionari de la prefectură, a intrat în biserică. Parohul din Kálló, o localitate învecinată, a ridicat în dreptul icoanei copilul muribund al unui ofiţer, iar acesta, după ce a atins icoana care lăcrima, s-a vindecat. Icoana a lăcrimat cu întreruperi, de la 4 noiembrie la 8 decembrie.
Împăratul Leopold I a ordonat ca icoana miraculoasă a Mariei să fie dusă la Viena. Credincioşii au încercat să împiedice răpirea icoanei; au încetat să opună rezistenţă numai la intervenţia parohului. Icoana făcătoare de minuni a părăsit comuna însoţită de veneraţia şi jalea locuitorilor. La 4 iulie 1697, icoana a fost aşezată în domul "Sfântul Ştefan", unde se găseşte şi azi.
Pentru biserica din Máriapócs împăratul a comandat o copie. Noua icoană a vărsat multe lacrimi în zilele de 1, 2 şi 5 august 1715. În decembrie 1905, icoana a vărsat lacrimi pentru a doua oară, aproape toată luna. Năframa de mătase, cu care au fost şterse lacrimile a fost aşezată pe perete într-o ramă; se află şi azi acolo, sub icoana făcătoare de minuni.
Numărul tot mai mare al credincioşilor care veneau în pelerinaj la Pócs a făcut necesară construirea unei biserici noi în locul celei din lemn. În anul 1749, s-a depus piatra de temelie binecuvântată de episcop; biserica a fost terminată în anul 1756. Cele două turnuri mari au fost construite mai târziu, în anul 1856. Iconostasul datează din anii 1785-1788: icoanele însă au fost înlocuite în anul 1896. Cele două altare laterale şi amvonul sunt creaţii baroce deosebite.
Icoana făcătoare de minuni se găsea deasupra uşilor împărăteşti, iar venerarea ei se făcea cu greutate. De aceea, altarul din nava laterală stângă a bisericii a fost modificat pentru a primi icoana. La 8 septembrie 1946, la 250 de ani de la primele lacrimi, a avut loc sfinţirea şi aşezarea icoanei pe noul altar în prezenţa a 250.000 de pelerini. În anul 1948 papa Pius al XII-lea a dat sanctuarului din Máriapócs titlul de "basilica minor". Lângă altar se păstrează, în vitrine de sticlă, darurile votive pe care credincioşii le-au oferit ca recunoştinţă Mariei. La 18 august 1991, papa Ioan Paul al II-lea a fost în pelerinaj la Máriapócs. Atunci s-a inaugurat parcul (aflat la 800 metri de sanctuar) care poartă numele papei.
