Biserica Catolică este în creştere numerică în Africa şi Asia, în timp ce cunoaşte o uşoară scădere în Europa şi America de Sud; la nivel global, înregistrează o creştere de 1,3%. Acestea sunt datele din Anuarul pontifical 2012 prezentat papei Benedict al XVI-lea în ziua de 10 martie.

Anuarul pontifical oferă o privire generală asupra Bisericii pentru anul 2011 şi cuprinde câteva noutăţi cu privire la viaţa Bisericii Catolice la nivel global.

În timpul anului au fost înfiinţate de Sfântul Părinte opt sedii episcopale noi, un ordinariat personal şi un ordinariat militar; au fost ridicate la rang superior: o arhidieceză şi opt dieceze ca sedii mitropolitane, o prelatură, un vicariat apostolic şi o prefectură apostolică la rang de dieceză, o misiune sui iuris la rang de prefectură apostolică.

Creştinii catolici în lume sunt aproximativ 1,196 miliarde, înregistrându-se o creştere numerică generală de 1,3% şi o prezenţă mondială de 17,5%.

Primele date semnificative arată o uşoară scădere a numărului de catolici în America de Sud, de la 28,54% la 28,34%, şi în Europa (de la 24,05% la 23,83%), în timp ce este în creştere numărul celor din Africa, de la 15,15% la 15,55%, şi din Asia de sud-est, de la 10,41% la 10,87%.

Între anii 2009 şi 2010, numărul episcopilor în lume a trecut de la 5.065 la 5.104 cu o creştere de 0,77%.

Tendinţa la creşterea numărului de preoţi, care a început din anul 2000, a continuat şi în anul 2010, an în care se numără 412.236 de preoţi, din care 277.009 membri ai clerului diecezan şi 135.227 ai clerului călugăresc; în schimb, în anul 2009 erau 410.593 subîmpărţiţi în 275.542 de diecezani şi 135.051 de călugări. În ansamblu, preoţii, între anii 2009 şi 2010, sunt cu 1.643 mai mulţi. Creşterile se înregistrează în Asia (+1.695), în Africa (+761), în Oceania (+52) şi în America (+40), în timp ce scăderea s-a referit la Europa (-905).

Continuă să crească numărul diaconilor permanenţi (+3,7%), de la 38.155 la 39.564.

Numărul călugărilor fără hirotonire a crescut uşor: dacă în anul 2009 erau 54.229, în anul 2010 au ajuns la 54.665.

În scădere semnificativă, în schimb, este numărul călugăriţelor: de la 729.371 la 721.935.

Numărul studenţilor la filozofie sau teologie din seminarii a înregistrat o creştere constantă în ultimii cinci ani: de la 114.439 în anul 2005, la 118.990 în anul 2010, adică o creştere de 4%. Există o scădere de 10,4% a numărului de seminarişti în Europa şi o creştere de 14,2% în Africa.