Trăirea creştină pe parcursul anului bisericesc, în lumina cuvântului lui Dumnezeu care este duh şi viaţă, are la dispoziţie, la începutul lunii noiembrie, ca ultimă lună a anului liturgic, o sărbătoare deosebită, aceea a tuturor sfinţilor, urmată imediat de comemorarea tuturor credincioşilor răposaţi, cu o atenţie specială din partea Bisericii, pe tot parcursul acestei luni.

Apostolul iubirii are cuvântul în amândouă celebrările: la 1 noiembrie, în prima lectură (Ap 7,37-40), iar în lectura a doua (1In 3,1-3); la 2 noiembrie, în prima Liturghie, textul evanghelic (In 6,37-40), iar în Liturghia a treia, textul lecturii a doua (Ap 21,1-7).

Favorizat la Cina de Taină de a asculta bătăile inimii preasfinte a lui Isus, purtător de grijă al Maicii Preacurate din încredinţarea de pe cruce a lui Isus, vizionarul din cartea Apocalipsului ne dă un răspuns încurajator privitor la cei aflaţi în fericirea cerească: "Am văzut... o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, care stăteau în picioare în faţa tronului şi a Mielului, îmbrăcaţi în haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini, strigând cu glas puternic: mântuirea este de la Dumnezeul nostru, cel care şade pe tron, şi de la Miel" (Ap 7,9-10). Şi: "Iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta (Isus), vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este" (1In 3,2).

Pline de mângâiere sunt şi cuvintele din lectura a doua a celei de a treia Liturghii a comemorării credincioşilor răposaţi: "Am mai văzut cetatea cea sfântă, Ierusalimul cel nou, coborând din cer de la Dumnezeu..., cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii... El va şterge orice lacrimă din ochii lor, moartea nu va mai fi" (Ap 21,2-4). Trăind cu această credinţă, vom putea spune împreună cu sfântul apostol Paul: "Ştiu în cine am crezut... Am luptat lupta cea bună. De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii, nu numai mie, ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea lui (Isus Cristos)" (2Tim 4,7-8).