Mă gândeam uneori că noi, cei care lucrăm în misiuni, povestim adesea că viaţa oamenilor din deşertul Chalbi este simplă şi frumoasă, însă n-am explicat niciodată ce înseamnă această simplitate. Eu unul mă declar un mare admirator al acestui tip de viaţă, dar mai ales al filozofiei care guvernează ierarhia valorilor la care se raportează aceşti oameni. Văzută de la mii de kilometri distanţă, viaţa lor pare un eşec total: ei şi sărăcia lor par a fi rezultatul înapoierii, a inculturii.
Ceea ce se ştie mai puţin este însă că sărăcia acestor oameni este până la un punct şi rezultatul unei viziuni despre viaţă foarte diferită de cea a europenilor. Pentru aceşti oameni, bunurile şi acumularea permanentă de bogăţii nu spune mai nimic. Pentru că sunt un trib de păstori, oamenii Gabra îşi măsoară averea în capre şi cămile, singurele animale care rezistă în zona deşertică din nordul Kenyei, aceste animale sunt banca lor. Dar, dincolo de mărimea turmei, orice diferenţă dintre ei se estompează până la uniformizare. Aici, şi cel care are o cămilă, şi cel care are o sută trăieşte în acelaşi tip de colibă sărăcăcioasă. La Sorio, o mare sărbătoare tradiţională a tribului Gabra, şi cel bogat şi cel sărac tot câte o capră sacrifică. La înmormântare, şi trupul celui bogat şi trupul celui sărac tot într-o pânză albă este înfăşurat. A fi "bogat" nu dă nimănui dreptul să-l exploateze în vreun fel pe cel sărac. Oamenii nici măcar nu-şi pun problema că ordinea lucrurilor ar putea fi alta. Viaţa bogaţilor şi viaţa săracilor din Chalbi este identică până în cele mai mici detalii. Cum este posibil acest lucru? Abia răspunsul la această întrebare ne poate face să înţelegem filozofia de viaţă de care vorbeam mai sus.
Spuneam deja, pentru membrii tribului Gabra, a fi bogat înseamnă să ai multe animale. Oamenii ştiu însă că această bogăţie nu este rodul muncii lor. Ajunge o secetă prelungită, fără strop de ploaie vreme de mai bine de un an şi "averea se topeşte". În perioadele secetoase, deşertul din jurul Maikonei este plin de leşuri de animale din care hienele se înfruptă ştergând urmele dezastrului. Nu este nimic de făcut atunci când firul de apă din oaze dispare în adâncuri şi când soarele usucă totul în jur la temperaturi ce pot depăşi şi 50O grade C. Tocmai de aceea, pentru membrii tribului Gabra, a fi bogat este o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, iar această perspectivă asupra lucrurilor îţi arată că tu eşti, în cel mai fericit caz, un simplu administrator a ceea ce primeşti de la cel de sus. Pe de altă parte, a fi sărac nu este sub nici o formă un blestem sau vreo pedeapsă. E pur şi simplu o stare de fapt, un dat. Blestemat eşti atunci când eşti ucis de duşmani, de oameni străini tribului tău, nicidecum atunci când eşti sărac.
De vreme ce bogăţia lor nu slujeşte la a cumpăra funcţii, confort, un alt stil de viaţă, vacanţe în locuri exotice sau parcele de teren pe Lună... că există sau că nu există este tot una. Fericirea nu depinde de avere, ci de comuniunea cu cel de lângă tine. Localnicii din Maikona nu au nevoie să huzurească pentru a fi bine dispuşi, nu au nevoie de plecări departe de casă, de programe de divertisment la televizor sau de cine ştie ce escapade pentru a fi bucuroşi. Atunci când nu ai nimic, ai, de fapt, tot ce-ţi trebuie, pentru că fericirea nu stă în posesia de lucruri, ci în tine!
