Duminica a IV-a din timpul pascal, cunoscută şi sub denumirea de Duminica Bunului Păstor sau Duminica Vocaţiilor, este ziua în care Biserica meditează asupra darului vocaţiei, pe care îl primeşte fiecare creştin. Această zi este destinată rugăciunilor pentru vocaţii, în special pentru vocaţiile la sfânta Preoţie şi la viaţa consacrată. În acest sens, anul acesta, Oficiul pentru Vocaţii împreună cu Seminarul Liceal "Sfântul Iosif" din Bacău, a organizat o întâlnire cu toţi ministranţii din dieceză, la 14 mai. Tema întâlnirii a fost: "Veniţi şi vedeţi!" Au participat 480 de ministranţi, de diferite vârste, din 50 de localităţi ale diecezei, însoţiţi de peste 30 de preoţi. Evenimentul a fost găzduit şi animat de Seminarul din Bacău împreună cu Oratoriul salezian "Don Bosco". Animare vocaţională, Liturghie, rugăciuni, mărturii, vizitarea Seminarului - au făcut parte din program. Liturghia a fost oficiată de pr. Cristinel Fodor, vicar episcopal.