Nu este necesară o sală de lectură, amenajată special în acest sens, pentru a te regăsi pe tine însuţi împreună cu tot ceea ce-ţi vorbeşte la inimă dintr-o carte. O poţi face şi citind într-un copac sau la lumina slabă a unei lumânări. Important este...
În cartea sa intitulată Ca într-un roman, Daniel Pennac scrie: "Omul construieşte case întrucât este viu, dar scrie cărţi pentru că se ştie muritor. Trăieşte în grup fiindcă este gregar, dar citeşte pentru că se ştie singur. Pentru el lectura este ca o soţie, care nu ia locul nimănui, dar şi pe care nimeni nu o poate înlocui. Ea nu-i oferă nici o explicaţie definitivă cu privire la destinul său, dar împleteşte o reţea deasă de complicităţi între viaţă şi el. Complicităţi mărunte şi secrete care vorbesc despre paradoxala fericire de a trăi, chiar în momentul în care luminează tragica absurditate a vieţii. Astfel că, motivele pentru care citim sunt la fel de stranii ca şi motivele pentru care trăim. Dar nimeni nu are dreptul să ne ceară cont pentru această intimitate".
Nu se pune problema condamnării noilor generaţii pentru că nu ar fi împătimite ale lecturii. Ceva însă tot trebuie subliniat. Pentru că este valabil în special pentru Biblie. "Scriptura creşte prin cel care o citeşte" (Sf. Grigore cel Mare).
