ÎPS George Guţiu, arhiepiscop "ad personam" emerit de Cluj-Gherla, în vârstă de 87 de ani, a decedat la Cluj Napoca, duminică, 8 mai. Funeraliile au avut loc, joi, 12 mai. Din Dieceza de Iaşi, la funeralii au participat PS Petru Gherghel şi pr. Iosif Dorcu.

ÎPS George Guţiu s-a născut la 30 martie 1924 în satul Vaidei, comuna Ogra, judeţul Mureş. În anul 1944 a absolvit Liceul "Titu Maiorescu" din Aiud, în acelaşi an începându-şi studiile de teologie la Blaj, încheiate în iunie 1948 cu examenul de licenţă.

La 8 decembrie 1948 a fost hirotonit preot de Alexandru Cisar, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti.

La 30 ianuarie 1951, a fost arestat la Reghin şi anchetat la Ministerul de Interne din Bucureşti. La 15 februarie 1952 a fost trimis în judecată şi condamnat de Tribunalul Militar la muncă silnică pe viaţă. Între anii 1952 şi 1964 a fost închis în penitenciarele din Jilava, Aiud, Piteşti, Dej şi Gherla. La 4 august 1964 a fost eliberat în acelaşi an stabilindu-se la Târnăveni, ca muncitor şi apoi ca economist. În anul 1986 a fost pensionat.

La 14 martie 1990 a fost numit de papa Ioan Paul al II-lea episcop al Eparhiei de Cluj- Gherla, fiind consacrat în 17 iunie 1990. În luna septembrie 1992, a fost numit la conducerea Arhieparhiei Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş ca administrator apostolic al întregii provincii mitropolitane.

În anul 1994, Ioan Paul al II-lea i-a conferit titlul de arhiepiscop "ad personam". În iulie 2002 s-a retras din conducerea arhieparhiei.

În urma unei insuficienţe cardio-respiratorii s-a stins din viaţă la 8 mai la Clinica Medicală I din Cluj-Napoca.

Funeraliile s-au desfăşurat joi, 12 mai. La ora 11.00 s-a celebrat sfânta Liturghie în catedrala episcopală din Cluj. L-au condus pe ultimul drum episcopi greco-catolici şi romano-catolici din ţară şi străinătate şi aproape 2.000 de credincioşi şi 200 de preoţi. A fost înmormântat în cripta capelei "Sfântul Iosif" din incinta viitoarei catedrale greco-catolice din Cluj-Napoca. n

* * *

Vestea încetării din viaţă a scumpului şi admirabilului părinte şi episcop George Guţiu, cunoscut nouă încă din anii grei ai dictaturii, ne-a îndurerat profund şi trăim împreună cu toţi fraţii din Eparhia de Cluj-Gherla această încercare, cu mare încredere în mila şi iubirea lui Dumnezeu (...)

Pentru noi, cei de peste Carpaţi, din ţinutul plaiurilor moldovene şi bucovinene, a fost ca un părinte şi prieten, mereu zâmbitor şi senin, transmiţându-ne un spirit de detaşare de cele lumeşti, ca nimeni altul (...)

Îi suntem recunoscători pentru exemplul său, pentru seninătatea sa cuceritoare, pentru curajul şi sfatul său şi, mai ales, pentru credinţa şi fidelitatea sa faţă de Biserică, faţă de Sfântul Părinte papa, păstorul suprem, şi faţă de tot poporul încredinţat spre păstorire.

Îi mulţumim că ne-a fost părinte, frate şi prieten.

Împreună cu episcopul nostru auxiliar Aurel, cu toţi confraţii preoţi, cu părintele Ioan Gabor, care nu-l poate uita din timpul vizitelor prin Moldova, cu întregul cler, cu seminariştii noştri, cu fraţii călugări şi cuvioasele surori, dar şi cu credincioşii noştri, recunoscători pentru viaţa şi exemplul său, ne unim într-o rugăciune comună ca să fie învrednicit de răsplata şi de bucuria veşnică a cerului (...)

În veci pomenirea lui!

PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, Din scrisoarea de condoleanţe

* * *

"Cred într-una sfântă, catolică şi apostolică Biserică - a fost deviza vieţii mele. Cu acest crez şi în acest crez am trăit şi după ce m-am eliberat din închisoare şi tot acest crez vreau să-mi însoţească zilele pe care mi le va mai da bunul Dumnezeu" (Ep. George Guţiu, 17 iunie 1990).